Sari la conținut
Prima pagină » Cine suntem

Cine suntem

Asociaţia Nevăzătorilor din România este organizaţie nonguvernamentală naţională, recunoscută de utilitate publică prin H.G. 1033/03.09.2008, care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la Asociaţii şi Fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 39/31.01.2000, modificată şi completată prin Legea nr. 246 din 18 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 656 din 25 iulie 2005 şi are personalitate juridică potrivit Sentinţei Civile nr. 3288 din 27 septembrie 1956 a fostului Tribunal Popular al Raionului «23 August» Bucureşti şi este continuatoarea organizaţiei „Societatea Orbilor din România” întemeiată de Regina Elisabeta a României, aşa cum rezultă din documentele privind subvenţionarea acesteia de către stat, publicate în Monitorul Oficial nr. 194 din 27 noiembrie 1909 şi din Statutul aprobat prin Decretul Regal nr. 3159 din 11 noiembrie 1910 publicat în Monitorul Oficial nr. 180 din 14 noiembrie 1910.

Asociaţia Nevăzătorilor din România reprezintă interesele nevăzătorilor la nivelul întregii ţări, fiind recunoscută ca organizaţie naţională reprezentativă a nevăzătorilor atât de către autorităţile publice române, cât şi de către organizaţiile internaţionale ale nevăzătorilor; este membră a Uniunii Europene a Nevăzătorilor, a Uniunii Mondiale a Nevăzătorilor, a Consiliului Naţional al Dizabilităţii şi, implicit, a Forumului European al Dizabilităţii.

RAPORTUL DE ACTIVITATE

AL CONSILIULUI DIRECTOR NAŢIONAL

(1 IANUARIE 2023 – 31 DECEMBRIE 2023)

Preambul

Pentru Asociația Nevăzătorilor din România, anul 2023 a fost unul foarte intens, bogat în provocări, atât la nivelul serviciilor de pe lângă Consiliul Director național (social, juridic, cultural, tipografia braille și sport), cât și la nivelul filialelor teritoriale.

În același timp, conducerea operativă a depus toate eforturile pentru a face cunoscute factorilor de decizie nevoile și problemele cu care se confruntă comunitatea deficienților de vedere din România. Din păcate, în pofida tuturor strădaniilor noastre (pe care le prezentăm pe scurt în cele de mai jos) și contrar promisiunilor ce ne-au fost făcute de către reprezentanții Guvernului, cele mai importante dintre obiectivele imediate, majorarea semnificativă a indemnizațiilor de handicap și eliminarea inechităților din noua lege a pensiilor, nu s-au realizat. Față de această situație, firește că nu vom renunța și vom duce mai departe lupta noastră pentru a asigura deficienților de vedere o viață demnă.

În anul 2023, structurile naționale ale organizației și-au desfășurat activitatea conform statutului. Astfel, Adunarea Generală s-a întrunit în ședință ordinară anuală pe data de 28 martie 2023 la Ploiești, comisiile de specialitate au înaintat propuneri, iar Consiliul Director a căutat să asigure punerea lor în practică. În acest sens, merită amintit faptul că ședințele Consiliului Director s-au desfășurat în continuare prin mijloace de comunicare la distanță, iar motivele pentru această opțiune țin de eficiență și de flexibilitate; pe de o parte sunt eliminate costurile cu deplasarea și, pe de altă parte, devine posibilă organizarea de consultări ori de câte ori este nevoie, fără o pregătire logistică deosebită. Iar subiectele de mare interes în cursul anului 2023 pentru comunitatea deficienților de vedere, modificarea legii pensiilor și majorarea indemnizației de handicap au necesitat numeroase sesiuni de discuții, atât în cadrul Consiliului Director, cât și cu toți președinții de filiale.

Sumele primite de la buget

În ordine cronologică, în sensul asigurării continuităţii serviciilor de la nivelul Consiliului Director, precum şi pentru desfăşurareaacţiunilor culturale şi sportive ale ANR în conformitate cu calendarul stabilit, ca în fiecare început de an, s-au făcut demersuri insistente pe lângă Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) şi pe lângă Ministerul Muncii şi Protecției Sociale ca proiectul de activităţi al ANR propus spre finanţare din sume de la bugetul de stat să fie aprobat în timp util.

Din păcate, nici în acest an nu au fost finanțate două dintre serviciile cu caracter permanent ale asociației, respectiv Social și Sport, activitatea fiind realizată cu un efectiv redus de angajați.

Suma alocată organizației noastre a fost inițial de 4.100.765 lei.

După multe demersuri insistente, în a doua jumătate a anului, a fost aprobată o suplimentare a bugetului cu 136.150 lei, pentru desfășurarea activităților specifice de tip eveniment și cu 50.000 lei pentru cheltuielile administrative. În total, bugetul alocat organizației noastre a fost așadar de 4.286.915 lei, față de 3.645.570 lei în anul 2022, ceea ce a reprezentat o creștere semnificativă, de 17.5%. În context, ținem să subliniem că este pentru a doua oară consecutiv când primim la jumătatea anului o suplimentare de buget, iar acest fapt se datorează colaborării deosebite cu ANPDPD.

Resursele financiare alocate au acoperit integral cheltuielile pentru șase acțiuni cu caracter național, una desfășurată în primăvară și celelalte în toamnă, după rectificarea bugetară.

 

Demersuri pe lângă autorități

Conform Statutului, organizația noastră are ca obiective principale lupta pentru drepturile nevăzătorilor și reprezentarea intereselor acestei categorii de oameni în relație cu instituțiile publice. În acest sens, ca în fiecare an, conducerea operativă a căutat să obțină, prin mijloacele avute la îndemână, îmbunătățirea cadrului legislativ și aplicarea unitară la nivelul țării a prevederilor normative în vigoare.

În numeroasele întâlniri avute cu oficiali guvernamentali și cu parlamentari din toate formațiunile politice, au fost aduse în discuție problemele majore cu care se confruntă comunitatea deficienților de vedere.

Totodată, au fost făcute solicitări către factorii de decizie pentru rezolvarea inechităților semnalate de filiale și de membri, ceea ce a condus la rezolvarea a numeroase cazuri, cel mai adesea grație sprijinului prompt oferit de către ANPDPD.

Dintre întrevederile cu reprezentanți ai autorităților publice, le amintim aici doar pe cele mai importante.

În primele luni ale anului, președintele ANR a fost primit de mai multe ori de către ministrul muncii de la acel moment, domnul Marius-Constantin Budăi, și de către președintele ANPDPD, Mihai Tomescu, subiectul discuțiilor constituindu-l proiectul de activități pentru care organizația noastră a solicitat sume de la buget.

Au urmat demersuri susținute pentru rezolvarea celor mai importante solicitări ale comunității deficienților de vedere și anume majorarea semnificativă a indemnizației de handicap, eliminarea inechităților din legea pensiilor, absența subvenționării de către stat a tehnologiei asistive și nerespectarea standardelor de accesibilitate a mediului informațional, comunicațional și fizic.

În acest sens, în urma insistențelor conducerii organizației noastre, marți, 04.07.2023, a avut loc o întâlnire la Ministerul Muncii, cu două subiecte principale: situația nevăzătorilor care se vor pensiona începând din 2024 și problema indemnizației de handicap.

Din partea ministerului, au participat la discuții Mihai Tomescu, secretar de stat, președintele ANPDPD, și Vasilica-Valentina Robu, secretar general în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, în vreme ce ANR a fost reprezentată de o delegație alcătuită din Tudorel Tupiluși (președinte), Mihai Dima (prim-vicepreședinte), Mihăiță Olaru (vicepreședinte), Florentin-Cristian Rădulescu (vicepreședinte) și Maria Găman (responsabil al Serviciului Juridic).

Întâlnirea a durat mai bine de o oră și a fost foarte intensă, reprezentanții ministerului urmărind solicitările noastre cu atenție și cu o deschidere care merită fără îndoială apreciată.

În legătură cu pensiile, doamna Robu ne-a comunicat că legea 127 din 2019 nu va mai fi aplicată de la 1 ianuarie 2024, așa cum era prevăzut, ci va fi înlocuită printr-un act normativ ce va fi elaborat în toamnă. În context, am fost asigurați în mod ferm că vom fi invitați la consultări, pentru a găsi împreună cu specialiștii care întocmesc documentul formula cea mai potrivită, astfel încât pe de o parte să fie respectat cât mai fidel principiul contributivității, iar pe de altă parte să nu existe, pe cât posibil, diferențe majore între valoarea pensiei nevăzătorilor care își încheie activitatea în muncă începând din anul 2024 și cea a nevăzătorilor care se pensionează în baza prevederilor legii aflate acum în vigoare. Doamna secretar general a insistat asupra faptului că noua lege a pensiilor trebuie să transpună în practică obligațiile pe care România și le-a asumat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, iar aplicarea unitară a principiului contributivității și uniformizarea stagiilor de cotizare constituie repere de bază.

În privința indemnizațiilor, membrii conducerii ANR au insistat asupra faptului că acestea nu au cunoscut, în ultimii zece ani, majorări semnificative, în pofida creșterii inflației, ceea ce a condus la scăderea nivelului de trai al persoanelor cu dizabilități și la nemulțumiri în cadrul comunității. După cum bine se știe, în ultimul deceniu au fost indexate în mod constant valorile tuturor celorlalte forme de sprijin pe care statul le acordă (cum ar fi alocațiile pentru copii, salariul minim pe economie și indemnizația pentru pensionari – pensia minimă garantată). Doar indemnizația de handicap nu a fost indexată în aceeași măsură, așa încât persoanele cu dizabilități, categorie prin excelență vulnerabilă, au fost lăsate în urmă, contrar principiului fundamental al egalității de șanse, pe care se întemeiază societatea noastră.

Față de această situație, am solicitat creșterea în cel mai scurt timp a valorilor indemnizației pentru toate persoanele încadrate în grad de handicap (grav, grav fără însoțitor, accentuat și mediu). În răspunsul său, domnul Mihai Tomescu a arătat că subiectul este cu siguranță unul presant și îl preocupă în cel mai înalt grad. Voința politică există, necesitatea este cunoscută, dar majorarea depinde de resursele financiare pe care statul le poate aloca, iar un răspuns concret va putea fi oferit numai după rectificarea bugetară.

În aceeași ordine de idei, președintele ANR a avut, în perioada septembrie – decembrie, nu mai puțin de patru întâlniri cu doamna consilier de stat Victoria Stoiciu.

Fără îndoială, cea mai importantă dintre întâlnirile cu oficialitățile guvernamentale din anul 2023 a avut loc pe data de 29 noiembrie, când o delegație a Consiliului Național al Dizabilității din România, din care a făcut parte și președintele ANR, a fost primită, la Palatul Victoria, de către Primul-ministru al României, domnul Marcel Ciolacu și de către ministrul muncii, doamna Simona-Bucura Oprescu.

Ținând cont de asigurările primite, Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a decis, împreună cu organizațiile membre, amânarea protestului pe care preconiza să îl desfășoare în București, în parcul Izvor, pe data de 4 decembrie. 

După cum s-a precizat în comunicatul transmis cu acel prilej, premierul României a promis, în cadrul discuțiilor, că indemnizațiile persoanelor cu handicap vor fi majorate începând cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea acestora urmând să fie stabilită în cursul lunii decembrie, inclusiv prin consultarea organizațiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilități. De asemenea, în privința inechităților pe care le generează noua lege a pensiilor, premierul și-a asumat elaborarea unui pachet de măsuri cu caracter compensator, până la data de 1 septembrie 2024,când intră în vigoare noul act normativ.

Totodată, oficialii prezenți la întâlnire au înțeles și au agreat necesitatea subvenționării tehnologiei asistive, a scutirii de TVA a echipamentelor importate în folosul persoanelor cu dizabilități și a accelerării procesului de accesibilizare a mediului fizic și informațional.

Premierul a insistat că indemnizația persoanelor cu dizabilități are o valoare inacceptabil de mică și că va urmări personal rezolvarea acestei probleme. 

Ulterior, pe data de 7 decembrie, în urma solicitărilor repetate făcute după anularea mitingului, doamna ministru al muncii, Simona Bucura-Oprescu, l-a primit pe președintele ANR într-o audiență de aproximativ o jumătate de oră. 

Principalul subiect pe care l-am abordat a fost desigur problema indemnizațiilor de handicap. Doamna ministru a comunicat în context următoarele:

– există acord în coaliție cu privire la majorarea indemnizațiilor;

– există decizie ca majorarea să se întâmple de la 1 ianuarie 2024;

– cuantumul majorării urmează să fie stabilit în funcție de resursele pe care le poate aloca Ministerul de Finanțe;

– deși susține și înțelege necesitatea creșterii indemnizațiilor, inclusiv avantajul raportării acestora la un alt indicator decât indicele social de referință, decizia nu îi aparține integral.

Observând interesul manifestat de doamna ministru față de activitățile pe care le avem și față de serviciile pe care le oferim comunității deficienților de vedere, i-am adresat invitația de a ne face o vizită, pentru a vedea ce și cum lucrăm.

Înaltă ordine de idei, pe data de 11 decembrie, președintele ANR aavut o întâlnire cu domnul Ionuț Săvoiu, Secretar de stat din cadrul Ministerului Transporturilor. Discuțiile s-au concentrat pe două aspecte de o deosebită importanță pentru comunitatea deficienților de vedere: accesibilizarea stațiilor CFR și a trenurilor, precum și decontarea biletelor de călătorie.

Domnul Secretar de stat a prezentat un proiect amplu de modernizare a 40 de stații CFR, situate în zone turistice de interes, inclusiv Gara de Nord din București. Acest proiect, ce urmează să fie demarat în viitorul foarte apropiat, se va concentra și asupra accesibilizării stațiilor, luând în considerare nevoile specifice ale persoanelor cu deficiențe de vedere, în conformitate cu cerințele pe care asociația noastră le va transmite.

În legătură cu cel de al doilea subiect, decontarea biletelor de călătorie, am propus o soluție pragmatică, sugerând ca societățile care primesc licență de transport să fie obligate să accepte și să faciliteze călătoria persoanelor deficiente de vedere. Dl. Secretar de stat s-a arătat receptiv la această inițiativă și a confirmat că va susține introducerea unei asemenea prevederi într-un act normativ, asigurându-se astfel că toate companiile de transport respectă drepturile persoanelor cu dizabilități.

 

Noul sediu

(organizare, oaspeți de seamă, activități)

După ce anul 2022 a adus cu sine, cum bine se știe, amenajarea în cea mai mare parte a noului sediu, în 2023 au continuat demersurile necesare înregistrării clădirii. Totodată, au fost rezolvate problemele cu rețeaua electrică, astfel încât s-au creat premisele aducerii în incintă a tipografiei braille, ultimul serviciu rămas în vechiul sediu. În fine, datorită sponsorizărilor obținute de colegul nostru Cristian Vasile, atât birourile, cât și camerele pentru cazare au acum dotările potrivite.

Acest edificiu, construit cu aportul direct al nevăzătorilor și al filialelor ANR, devine tot mai cunoscut, face de acum parte din identitatea organizației noastre și este un adevărat motiv de mândrie. Tocmai de aceea, ținem să aminti mai cică am avut, în anul 2023, doi oaspeți de seamă.

Astfel, pe data de 14 februarie, ne-a vizitat domnul Radu Mihaiu, primarul sectorului 2 al Capitalei. Printre subiectele abordate cu acest prilej, s-a discutat despre necesitatea amplasării unui covor tactil pe strada „Vatra Luminoasă”, în proximitatea sediului ANR și s-a stabilit ca acest proiect să fie realizat în cel mai scurt timp. Promisiunea a fost onorată, mediul fizic din jurul sediului ANR fiind acum accesibilizat.

De asemenea, am fost onorați să primim, pe data de  12 decembrie, vizita doamnei ministru al muncii, Simona-Bucura Oprescu. Evenimentul a fost cu atât mai special cu cât nu s-a mai întâmplat în istoria recentă ca un demnitar de acest rang să vină la sediul organizației noastre.

I-am prezentat doamnei ministru serviciile specifice pe care le asigurăm, tipografia braille și studioul de înregistrări. De asemenea, am făcut cu domnia sa un tur al clădirii și am explicat în ce constă munca angajaților noștri, atât la nivelul structurii centrale, cât și în cadrul celor 33 de filiale teritoriale.

 

Ca și în 2022, sala de conferințe a găzduit evenimente diverse, organizate de Consiliul Director național, de filiala București sau de parteneri, de la concursuri la seminare, de la activități de socializare la prezentări de proiecte.

Dintre acestea, ținem să evidențiem una, deopotrivă inedită și valoroasă prin conținutul ei: În perioada 7-10 mai, la inițiativa Comisiei de antreprenoriat și a Comisiei de Tineret, a avut loc workshop-ul „Scrierea și managementul proiectelor din fonduri locale sau județene”, coordonat de Mihai-Nicolae Merca (președintele filialei Bihor) și Oana Mocanu (președinta filialei Iași). La această acțiune, pe care ne-o dorim reluată, au luat parte zece cursanți, de la filialele ANR. Cei doi moderatori au expus, inclusiv prin prisma experienței proprii, principalele aspecte pe care trebuie să le cunoască și să le stăpânească cei ce își doresc să obțină finanțări,  și să ducă la bun sfârșit proiectele contractate.

 

Colaborări și parteneriate

 

– Accesibilizarea metroului:

În luna martie, Metrorex a demarat, în colaborare cu organizația noastră, un amplu și mult așteptat proiect de accesibilizare a celor 63 de stații de metrou pentru  persoanele cu deficiențe de vedere.

ANR, ca organizație reprezentativă a beneficiarilor vizați, a fost consultată în mod constant, atât în etapa de proiectare, cât și în cea de execuție.

Lucrările au fost încheiate în luna octombrie, astfel încât persoanele cu dizabilități vizuale pot folosi acum cu ușurință și în deplină siguranță acest mijloc de transport esențial în București. Concret, operațiunea a presupus instalarea de panouri braille la intrarea în stații, marcaje tactile pentru identificarea traseelor spre și dinspre peron, o bandă tactilă care avertizează asupra apropierii fosei metroului și un sistem de ghidaj vocal pentru deplasarea în interiorul stației. La acestea se adaugă informațiile dedicate care pot fi consultate pe site-ul companiei, toate în dorința ca nevăzătorii să poată circula autonom și să nu mai depindă de ajutorul celorlalți. 

Desigur, întregul sistem nu este perfect, iar în timp vor fi aduse îmbunătățiri, în funcție de solicitările utilizatorilor. Ceea ce dorim să evidențiem este faptul că proiectul contribuie cu adevărat la deziderate precum egalitatea de șanse și integrarea în societate. 

 

– Accesibilizarea primului oficiu poștal:

Pe data de 13 aprilie, compania Națională Poșta Română a anunțat adaptarea primului oficiu poștal pentru persoanele cu dizabilități vizuale. Este vorba despre OP 39 din zona Vatra Luminoasă, unde există cea mai mare comunitate de nevăzători din București.

Grație elementelor de accesibilitate instalate, această categorie de clienți va putea beneficia de serviciile furnizate fără a avea nevoie de însoțitor.

Proiectul a fost posibil ca urmare a parteneriatului încheiat între Asociația Nevăzătorilor din România, Framinor GRUP, care a accesibilizat oficiul prin sistemulSTEP-HEAR, şiPoşta Română. Adaptarea constă într-un sistem high-tech pentru asigurarea orientării în spațiul înconjurător a persoanelor cu deficiențe de vedere, care vor ști ce servicii găsesc în oficiul poștal, unde anume sunt situate ghișeele, cum să ajungă neînsoțiți la un ghișeu sau cum să iasă din oficiul poștal.

 

– Promovarea drepturilor nevăzătorilor în Uniunea Europeană:

12 persoane cu dizabilități au fost instruite să devină factori de schimbare în cadrul cursului ,,Drepturile mele ca persoană cu dizabilități în Uniunea Europeană”, organizat de Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu European Disability Forum, joi, 10 august 2023.

Trainingul a fost asigurat de Loredana Dicsi, Internal Communication &Youth Coordinator EDF și cofacilitator – Claudia Brătan, director executiv al CNDR.

Activitatea face parte din Proiectul „Drepturile persoanelor cu dizabilități în alegerile europene – DREE”, finanțat de Uniunea Europeană, proiect ce se întinde pe o durată de 18 luni.

ANR a fost reprezentată în proiect de Izabella Dumitra, responsabilul Serviciului Cultural, care a participat ulterior, în perioada septembrie-decembrie 2023, la mai multe acțiuni de diseminare a informațiilor primite în cadrul cursului, care au avut loc în instituții de învățământ destinate copiilor cu dizabilități, în centre sociale de îngrijire și la sediile unor ONG-uri.

 

  1. Serviciul Social

După cum se știe, nici în anul 2023 nu a fost asigurată finanțare din sume de la buget pentru Serviciul social, ceea ce a impus restrângerea semnificativă a activității. Cu toate acestea, angajații rămași au preluat pe cât posibil sarcinile, căutând să rezolve problemele cu caracter socio-umanitar semnalate de către filiale sau de către membri.

Serviciul Social a urmărit îndeaproape şi cu seriozitate stabilirea relaţiei directe cu persoana cu dizabilitate vizuală, sprijinirea acesteia în obţinerea drepturilor legale. În același timp, s-a încercat gestionarea la nivel naţional, prin baze de date, a informaţiilor colectate din teritoriu, a nevoilor deficienţilor de vedere, a situaţiei educaţionale, profesionale şi socio-economice specifice.

Astfel, în sensul identificării şi sprijinirii persoanelor cu deficienţă de vedere, filialele din cadrul asociaţiei noastre au continuat să desfăşoare activităţi în teren pentru depistarea şi primirea de noi membri, acordarea de asistenţă în situaţia celor imobilizaţi la pat, îndrumarea şi susţinerea pentru întocmirea actelor necesare dosarelor de punere în drepturi, a dosarelor de înscriere în şcoli speciale, internări în unităţi de ocrotire tineri şi adulţi.

Din păcate, începând cu jumătatea anului 2022, baza de date realizată la nivel național nu a mai fost funcțională și, cu toate că am apelat la firme specializate, nu am reușit să o refacem până la momentul elaborării prezentului raport. Cel mai probabil, se va impune crearea de la zero a unui nou program, care să preia datele existente și să fie actualizat cu realitățile de la nivelul filialelor. Totuși, potrivit informațiilor statistice primite de la filiale, putem spune că la finele anului 2023 organizația noastră avea 22.673 de membri.

Serviciul Social a continuat activitatea de monitorizare a punerii în aplicare a prevederilor Legii 448/2006, astfel că filialele au acordat sprijinul necesar tuturor acelora care au prezentat documente doveditoare ale dizabilităţii vizuale.

Conform legii, drepturile legate de transport de care beneficiază nevăzătorii au fost acordate de ANR prin filialele care au reuşit încheierea unui protocol în acest sens cu direcţiile de asistenţă socială din subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti. În bună măsură, aceste protocoale au fost respectate şi a existat o colaborare eficientă între părţi, dar avem şi situaţii, deloc puține, în care protocoalele nu au fost încheiate.

În perioada supusă analizei, nevăzătorii au avut posibilitatea să procure, prin intermediul asociaţiei, materiale tiflotehnice: bastoane albe fixe sau pliante, hârtie braille, jocuri de şah şi table, ceasuri vorbitoare în limba română, ceasuri vorbitoare și braille, glucometre vorbitoare în limba română etc. ANR se preocupă în continuare de extinderea gamei de produse tiflotehnice necesare, urmărind atât solicitările membrilor, cât și evoluția tehnologică.

În anul 2023, Serviciul Social a continuat intens atragerea de sponsorizări de la persoane fizice, firme și organizații caritabile, în special pentru dotarea și amenajarea noului Centru social și de reabilitare cu mobilier și aparatură electrocasnică. De asemenea, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, au fost atrase donații pentru elevii Liceului Tehnologic Special Regina Elisabeta din București.

Ca urmare a studierii realităţilor de pe piaţa forţei de muncă și a standardelor ocupaţiilor, Serviciul Social s-a îndreptat prioritar și în acest an asupra identificării măsurilor necesare pentru eliminarea oricărei discriminări a persoanelor cu deficienţe de vedere în procesul de angajare. În acest sens, ne dorim ca proiectul Blind Hub, inițiat de către organizația noastră și finanțat prin Fundația Orange, să aibă un rol cât mai însemnat.

Pe data de 12 iunie, peluza Centrului Educațional de la Grădina Botanică din București a găzduit conferința de încheiere a proiectului „Blind Hub”, concretizat în dezvoltarea unei aplicații mobile, al cărei scop este de a facilita accesul persoanelor cu deficiențe de vedere pe piața muncii și în mediul universitar.  

Proiectul „Blind Hub” s-a derulat la nivel național, în perioada 2020 – 2023, a fost realizat de Asociația Nevăzătorilor din România, în parteneriat cu Universitatea București și a beneficiat de  sprijinul financiar oferit de  Fundația Orange, în total 482.000 lei, prin intermediul programului „Lumea prin Culoare și Sunet”, cel mai mare fond dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere sau de auz din România. 

Conform inițiatorilor săi, proiectul răspunde nevoilor celor peste 50.000 de persoane cu deficienţe de vedere apte de muncă din România, în contextul tendinţei de digitalizare, dar și  solicitării de resurse umane bine pregătite, care devine tot mai prezentă în rândul angajatorilor.  

Festivitatea de la Grădina Botanică i-a adunat la un loc pe oamenii care au gândit proiectul, pe cei care au creat aplicația, pe cei care au adus banii atât de necesari și, desigur, pe unii dintre primii beneficiari ai platformei ”Blind Hub”. 

În lunile iulie și mai, în cadrul proiectului „Blind Hub”, Izabella Dumitra, Petru Danci și Alexandru Voican au participat la mai multe întâlniri organizate de Orange România, prin departamentul său de resurse umane, care au avut ca scop identificarea oportunităților de angajare pe care această companie le-ar putea oferi persoanelor cu deficiențe de vedere.  

Așa cum se știe, numărul nevăzătorilor care izbutesc să se integreze, apoi să rămână pe piața muncii, este extrem de mic, iar procentul deficienților de vedere care lucrează în alte domenii decât cele tradiționale, cum ar fi masajul, școlile speciale sau structurile ANR, este și mai  scăzut.

Aceste reuniuni au fost inițiate de doamna Carmen Rotaru, manager al proiectului „Blind Hub”, din dorința de a concretiza într-un fel obiectivele de integrare socio-profesională a nevăzătorilor, care au dus și la crearea aplicației mobile cu același nume. S-a propus inițierea unor activități de simulare, în timpul cărora nevăzătorii interesați să vină la Centrul de Reabilitare al Asociației, să experimenteze câte ceva din ceea ce înseamnă munca într-o companie ca Orange, să afle singuri ce fel de probleme le-ar pune, dacă aceste probleme ar putea fi rezolvate și dacă i-ar tenta o carieră în domeniu. 

După cum sublinia doamna Carmen Rotaru, astfel de acțiuni ar fi foarte importante nu numai pentru că i-ar  ajuta pe nevăzători să se familiarizeze cu domenii în care ar putea lucra, ci și pentru că le-ar permite angajaților tipici să cunoască mai bine această categorie de oameni, ar spulbera prejudecăți, ar înlătura bariere în comunicare, ceea ce nu poate fi decât benefic pentru toată lumea.  

Concluzionând, se poate spune că provocările diverse și numeroase au făcut ca 2023 să fie, pentru Serviciul Social, un an intens și dificil, ceea ce dă valoare suplimentară reușitelor.

 

  1. Departamentul Juridic

Misiunea departamentului juridic al Asociației Nevăzătorilor din România este asigurarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități vizuale în conformitate cu reglementările legale în vigoare, oferirea de consiliere juridică și protejarea intereselor organizației.

  • Consultanță și consiliere juridică: furnizarea de informații, consultanță și consiliere juridică pentru persoanele cu deficiență vizuală din România, în probleme legate de obținerea și respectarea drepturilor lor;
  • Monitorizarea noutăților legislative: urmărirea îndeaproape și analiza schimbărilor legislative și reglementărilor relevante pentru comunitatea deficienților de vedere; identificarea și comunicarea către filiale și către membri a impactului modificărilor legislative asupra organizației, dar și asupra tuturor persoanelor deficiente de vedere din România;
  • Reprezentare legală:
  • Dosar nr. 17160/3/2018 – Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect: uzucapiune teren și accesiune imobiliară clădire, str. Barierei, București, în contradictoriu cu Municipiul București – Consiliul General al Municipiului București prin Primar General; La data de 07 noiembrie 2023 a respins recursul declarat de pârâtul Municipiul București împotriva deciziei civile nr. 198A/2022 pronunțată de Curtea de Apel București;
  • Dosar nr. 2308/90/2022 – Judecătoria Râmnicu Vâlcea, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 1/05.03.2022 emisă de Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Interjudețeană Vâlcea-Olt, prin care dl. Florinel ANGHEL a fost exclus din rândurile membrilor organizației; instanța a admis excepția tardivității cererii.
  • Dezvoltarea și implementarea politicilor interne:
  • Contribuirea la elaborarea și actualizarea politicilor interne ale asociației pentru a asigura conformitatea cu legislația și pentru a proteja interesele organizației și ale membrilor săi;
  • Elaborare amendamente la propunerile legislative aflate în transparență decizională:
  • Proiect de Ordin privind aprobarea Metodologiei pentru modalitatea de acordare de bonuri de carburant și/sau bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice ori pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul pentru aplicarea art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • Proiect de lege a învățământului preuniversitar”România Educată”;
  • Proiect de lege privind sistemul public de pensii;
  • Proiect de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006;
  • Propunere legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative – interzicerea cumulului pensiei cu salariul;
  • Participarea la ședințele comisiilor de specialitate din Parlamentul României în cadrul cărora s-au dezbătut proiecte legislative cu impact asupra comunității deficienților de vedere;
  • Elaborarea de memorii către autoritățile și instituțiile publice cu privire la:
  • Creșterea indemnizației acordate persoanelor cu dizabilități;
  • Modificarea Legii pensiilor publice nr. 127/2019 în ceea ce privește formula de calcul bazată exclusiv pe principiul contributivității;
  • Subvenționarea tehnologiei asistive pentru persoanele cu deficiență de vedere;
  • Respectarea legislației cu privire la accesibilizarea spațiului fizic și informațional pentru persoanele cu deficiență vizuală;
  • Data ivirii handicapului precizată de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap în certificatul de încadrare în grad de handicap emis potrivit art. 58 și 59 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice;
  • Opinii juridice cu privire la diverse subiecte de interes solicitate de către filialele ANR, dar și de către instituții și autorități publice cu atribuții în domeniul social;
  • Elaborare răspunsuri la petițiile primite;
  • Participarea, împreună cu conducerea asociației, la audiențe/întâlniri/ședințe organizate la nivelul instituțiilor și autorităților publice;
  • Derularea procedurilor de achiziție publică necesare pentru desfășurarea acțiunilor aprobate prin ”Proiectul activităților de interes general”;
  • Întocmirea contractelor/actelor adiționale în care asociația este parte;
  • Întocmirea parteneriatelor asociației și participarea activă în cadrul acestora:
  1. DOTSTRIDE SOLUTION SRL – susținerea de către ANR a implementării proiectului Evorise – Realitate Augumentată pentru slab văzători, în cadrul apelului 1.1.2. Sprijin pentru întreprinderile inovatoare nou înființate din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027;
  2. ROMÂNIA HYPERMARCHE (CORA) – acordarea de facilități membrilor ANR;
  3. BANCA MONDIALĂ – un proiect cu trei activități principale: adaptarea răspunsului serviciilor de urgență în cazul persoanelor cu dizabilități vizuale în situații de dezastre; adaptarea și actualizarea planurilor de evacuare în situații de urgență din școli, pentru a răspunde nevoilor copiilor și personalului cu dizabilități; alinierea la eforturile DSU pentru actualizarea platformei fiipregatit.ro, prin accesibilizarea și adaptarea conținutului site-ului web, precum și al aplicației DSU;
  4. ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE URBANĂ – asocierea în vederea implementării proiectului ”Tactile Play: Descoperă lumea prin explorare tactilă și ludoterapie”;
  5. ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE URBANĂ – implementarea activităților aferente proiectului ”Tactile Education”, depus în cadrul selecției publice de proiecte ”Lumea prin culoare și Sunet”, organizată de Fundația Orange;
  6. DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 2, BUCUREȘTI – implementarea activităților aferente proiectului ”Sport Adapte” lansat de CONFEJES 2023,
  7. ASOCIAȚIA ENTUZIART – organizarea și desfășurarea proiectului ”Cu ochii minții – educație culturală pentru persoanele cu deficiențe de vedere”;
  8. NUȚIU EMANUEL-VALENTIN PFA – realizarea proiectului Festivalul Național de Teatru Radiofonic ”Armonia undelor”, ediția I;
  9. PNL SECTOR 3 – punerea în aplicare a proiectului ”Un altfel de mărțișor” adresat tinerilor cu dizabilități vizuale;
  10. POȘTA ROMÂNĂ – accesibilizarea oficiilor poștale printr-un sistem de ghidaj audio pentru nevăzători;
  11. SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREȘTI STB S.A. – accesibilizarea liniei de troleibuz nr. 86, atât a mijloacelor de transport în comun, cât și a stațiilor aferente cu un sistem de ghidaj audio care asigură orientarea persoanelor cu deficiențe de vedere în interiorul vehiculului și în spațiul destinat așteptării acestuia;
  12. ASOCIAȚIA ȘANGRI-LA ARTISTIC GROUND – organizarea și desfășurarea proiectului (programului cultural) ORBIS – podcast fictional;
  13. ASOCIAȚIA PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI “WELL” – colaborarea în vederea creșterii gradului de integrare profesională a persoanelor cu dizabilități vizuale.

III. Serviciul Cultură presă

         În anul 2023 au fost organizate toate evenimentele prevăzute în calendarul aprobat de către Consiliul Director Național și au fost puse la dispoziția membrilor servicii și produse culturale care să răspundă solicitărilor primite chiar de la ei.

Pe baza sugestiilor comisiei de specialitate, conform calendarului aprobat de către Consiliul Director naţional şi în urma iniţierii de proiecte specifice, activităţile din anul 2023 ale Serviciului Cultural al ANR se pot structura în trei mari categorii: producerea de carte, editarea de publicaţii şi organizarea de concursuri naţionale. La acestea se adaugă parteneriatele încheiate şi acţiunile tip eveniment.

  1. Producţia de carte
  2. a) Cartea audio

S-a realizat pe două căi: prin înregistrarea de titluri noi şi prin transpunerea de titluri existente pe benzi şi pe casete magnetice în format digital.

Îmbogăţirea patrimoniului de carte sonoră a fost posibilă graţie înregistrărilor provenite din următoarele surse:

– de la lectorii angajaţi;

– de la colaboratori;

– de la lectorivoluntari.

Selecţia de cărţi noi, făcută de către Comisia de cultură-presă, a urmărit mai cu seamă imprimarea operelor tipărite în braille, în urmă cu mulţi ani, devenite practici inutilizabile de către cea mai mare parte a cititorilor, precum și înregistrarea unor cât mai valoroase lucrări de literatură contemporană.

De asemenea, a continuat transpunerea şi prelucrarea în format digital a casetelor primite de la Centrul Comunitar Evreiesc Bucureşti.

În privința voluntarilor, au oferit cărţi şi materiale audio în anul 2023 Cristiana Popa, Sofica Scarlat, Jeni Miclosz, Aurel Filip, George Bratu, Justinian Filokalis, Rădiţa Apostol, Carmen Moraru, Andreea Nagy, Cristina Dumitru – Călinoiu, Ionela Iosub și David Ioan Hrițcu. Înacestsens, trebuieevidențiatfaptulcă, înprelucrareaunoradintretitlurileprimite, un ajutorsemnificativși competent a oferit domnul Costel Anton, președintele filialei ANR Buzău.

În ceeace priveşte salvarea în format digital a cărţilor existente pe casete magnetice, proces minuţios, de o deosebită însemnătate, cu atât mai important cu cât înregistrările se degradează pe măsura trecerii timpului, se poate spune că a ajuns în fazaf inală. Nu poate fi omisă, în context, menţiunea că această performanţă tehnică şi culturală de excepţie, realizată de-a lungul ultimilor ani, a fost posibilă mai cu seamă graţie aportului numeroşilor şi pasionaţilor voluntari deficienți de vedere.

Şi în anul 2023, Cristian Theodor Simion, vechi colaborator voluntar, a contribuit semnificativ la rezolvarea problemelor de ordin tehnic ale unora dintre cărţile deja transpuse, la recuperarea de titluri şi la îmbogăţirea conţinutului postat pe internet.

De altfel, un aspect foarte important încontextulevoluţieitehnologiceîlconstituiedezvoltareainterfeţei web a server-ului ftp al ANR, disponibil la adresa biblioteca.anvr.ro. Prin intermediulacesteia, peste 800 de nevăzători din toate filialele asociaţiei descarcă fişierele audio de acasă, direct în computerul personal, în baza unui cont protejat cu nume şi parolă. Acest serviciu foarte modern este unul de pionierat în plan european.

În total, în anul 2023 au fost distribuite filialelor ANR peste 130 de titluri, pe cale virtuală, prin server-ul ftp și s-au realizat 80 imagini de CD-uri (ISO), destinate exclusiv filialelor.

În vederea promovării celor mai noi titluri intrate în bibliotecas onoră, s-au postat scurte prezentări ale cărților înregistrate recent pe rețelele de socializare, mai exact în grupul de Facebook administrat de Serviciul Cultural al ANR.

  1. b) Cartea electronică

Serviciul cultural al ANR a căutat să-şi îmbogăţească biblioteca virtuală pe trei căi principale:

– prin colaborarea cu membri care deţin cărţi electronice;

– prin preluarea de cărţi de pe site-uri specializate;

– prin dezvoltarea serviciului propriu pentru scanarea de texte.

Dintre cei ce au furnizat cărţiele ectronice, trebuie amintiţi Adriana Borună, Izabella Dumitra, Radu Sergiu Ruba, Iulian Lesneanu şi Cristian Simion. În privinţa serviciului de scanare al ANR, acesta a fost asigurat de către lectorul Constantina David şi de colaboratori voluntari. În fine, de selecţia şi de preluarea de cărţi de pe internet se ocupă lectorii Constantina David și Simona Soare-Ivănescu.

Actualizarea permanentă, pe site-ul asociaţiei, a bazei de date existente oferă celor interesaţi posibilitatea de a alege cărţile dorite, acestea putând fi descărcate direct, exclusiv de către membrii ANR, de pe server-ul ftp.

         Şi în anul 2023, pentru a aduce cât mai repede la cunoştinţa comunităţii deficienţilor de vedere cele mai recente cărţi audio şi electronice postate de către Studioul de Înregistrări pe server-ul ftp, a continuat practica transmiterii săptămânale către filialele ANR şi către membrii interesaţi a unei informări (tip newsletter).

         Totodată, se impun amintite pe de o partere organizarea şi îmbogăţirea secţiunii consacrate cărţilor electronice care aparţin autorilor deficienţi de vedere (grupate în bibliotecă sub genericul ”Cărți scrise cu al treilea ochi”) și, pe de altă parte, actualizarea secțiunii consacrate pieselor de teatru, operațiuni realizate cu pasiune și profesionalism de către Cristian Simion.

  1. c) Cartea braille

În anul 2023, la tipografia electronică au fost imprimate:

– culegeri de basme, poveşti şi cărţi pentru copii;

– cărţi şi cursuri solicitate de membri;

– manuale şcolare, la comanda unor inspectorate şcolare judeţene;

– carteapentru concursul „Prietenii cărții braille” – „Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea” de Ștefan Lemny

– titluri recuperate din vechiul program de imprimare, utilizat în urmă cu mulţi ani (când tipărirea se făcea pe o singură faţă a foii).

Toate cărţile braille imprimate la tipografia electronică sunt păstrate într-un computer special alocat în acest sens şi pot fi solicitate de către membri.

  1. Publicaţii
  2. a) „Litera noastră”, versiunea în scriere braille

Echipa redacţională a organului de presă al ANR „Litera noastră”, care a avut aceeaşi componenţă, a reuşit ca toate cele 12 numere ale publicaţiei să ajungă la abonaţi până la sfârşitul anului, fără întârzieri semnificative.

Cititorilor le-a fost oferit, ca supliment, calendarul pentru anul următor, într-o formă extinsă (cuprinzând principalele sărbători ortodoxe).

În paginile revistei au fost consemnate cele mai multe dintre activităţile cu caracter naţional ale asociaţiei, precum şi acţiuni ale filialelor, în măsura în care acestea din urmă au fost aduse la cunoştinţa redactorilor.

La conţinutul publicaţiei au contribuit cu materiale nu doar redactorii, ci şi colaboratori din întreaga ţară, din rândul cărora s-au evidenţiat, prin calitatea materialelor furnizate, îndeosebi membrii Colegiului de redacţie. Astfel, trebuie menționați Radu Sergiu Ruba, Ion Podosu, Viorel Șerban. Acestora li s-au adăugat cititori care au trimis corespondențe – Silviu Valeriu Vanda și Gheorghe Potra (Cluj), Luminița Tărlungeanu (Bacău), Liliana Bădărău (Iași), Valentin Bălan (Botoșani), Daniel Solonca (Hunedoara) şi Iosif Kovacs (Bihor).

În reflectarea fidelă a activităţilor desfăşurate de către deficienţii de vedere, o contribuţie importantă le-a revenit referenţilor culturali ai filialelor ANR, dar au fost situaţii în care chiar preşedinţi de filiale au redactat corespondențe.

Selecţia articolelor a avut la bază mai cu seamă două aspecte: întâi potenţialul de interes al materialelor, legat de zona informaţională pe care o acoperă, şi apoi faptul că presupun o lectură eminamente individuală, nu mediată, adică oferă mai mult când sunt citite, decât atunci când sunt ascultate. Ele ilustrează, cu alte cuvinte, acea zonă pe care nu o poate acoperi în mod eficient decât alfabetul punctiform.

Anul 2023 a consemnat o premieră în lunga istorie a revistei braille editate de către ANR. Astfel, la propunerea Comisiei de cultură-presă, a fost organizată, pe data de 19 decembrie, la București, la sediul Asociației, o tombolă încadrul căreia au fost desemnați, prin tragere la sorți, trei câștigători. Fiecare dintre ei a primit câte un abonament gratuit la revistă și câte un produs asistiv cu sinteză vocală în limba română – Gina Caraghin din București – un glucometru, Aurelia Glogojan din Buzău – un ceas cu afișaj braille și sinteză vocală, Sorin Marius Gherghina din Sibiu – un ceas cu sinteză vocală.

  1. b) „Litera noastră”, versiunea înscriere obişnuită

În anul 2023, revista „Litera noastră”, versiunea înscriere obişnuită, şi-a continuat apariţia trimestrială, așezarea în pagină fiind realizată de către redactorul Luiza Dumitrescu-Stavrositu. Publicaţia cuprinde materiale atractive şi poate fi considerată o carte de vizită a asociaţiei în raporturile cu autorităţile publice şi locale sau cu alte organizaţii nonguvernamentale. Revista conține, după cum se ştie, celemai importante materiale incluse în versiunea braille, astfel selectate încât să ofere şi cititorilor nefamiliarizaţi cu universul deficienților de vedere informaţii despre activităţile desfăşurate în ţara noastră de această categorie de oameni.

De semnalat că, răspunzând solicitărilor redacţiei, uneledintrefilialeînsoţescinformaţiiletransmisedespreevenimente pe care le organizeazăsau la care participă cu fotografiirelevante.

  1. c) „Impact”, revistă audio MP3

Înregistrată pe compact disc, în Studioul Cărţii Vorbite, revista lunară „Impact”, care are durata aproximativă de 9 ore de înregistrări, este oferită gratuit online filialelor şi pe bază de abonament celor ce doresc să o primească la domiciliu. Iar faptul că, deşi ea poate fi copiată gratuit de la sediile filialelor ANR, numeroși cititori au ales să plătească abonamentul și să o primească la domiciliu, exprimă ecoul deosebit de favorabil pe care îl are.

Articolele, grupate tematic, în rubrici cu generice adecvate, au un conţinut antrenant, fiind adesea însoţite de atent şi divers selectată ilustraţie muzicală. Lectura materialelor este realizată de către lectorii ANR, ceea ce asigură o diversitate a vocilor, sporită de personalităţile intervievate, provenind din diverse sfere ale experienţei umane, între care numeroşi nevăzători. Rubricile de umor de calitate completează valoarea, diversitatea şi originalitatea publicaţiei.

  1. Concursuri naţionale

„Braille Junior”

Concursul de lectură rapidă și corectă „Braille Junior”, destinat elevilor din școlile pentru deficienți de vedere, s-a desfășurat pe data de 28 aprilie, la Liceul teoretic special „Iris” din Timişoara.

La ciclul gimnazial, clasamentul a arătat astfel: 

Locul I – Ana Maria Ciornohac – Târgu-Frumos; 

Locul al II-lea – Cătălina Scorb –  Cluj-Napoca;  

Locul al III-lea – Elena Denisa Radu – Şcoala specială gimnazială Bucureşti; 

Locul al IV-lea (menţiune) – Ștefan Neagoie – Buzău.  

Liceu: 

Locul I – Adelin Dogaru – Buzău; 

Locul al II-lea – Livia Frona – Târgu-Frumos; 

Locul al III-lea – Maria Petricescu – Timişoara;  

Locul al IV-lea (menţiune) – Andrada Oprean – Cluj-Napoca. 

Menţionăm, ca noutăți la acest concurs, creşterea valorii premiilor materiale şi acordarea în premieră a unei menţiuni. 

„Pe meridianele culturii”

Etapa finală a concursului „Pe meridianele culturii” a adunat la start 11 concurenți, a avut loc pe data de 20 mai, la hotelul „Faleza” din Galați și a fost organizată de filiala locală a ANR.

După o întrecere foarte disputată, locul I a fost adjudecat de Sorin Niculescu din Brașov, urmat de Carol Polcz din Maramureș; locul al III-lea a fost ocupat de Mihai Furtună din Bacău, iar menţiunea i-a revenit lui Claudiu Buruiană din Mehedinți.

Ca și în anii precedenți, această acțiune, bazată pe întrebări de cultură generală, a suscitat un viu interes în rândul comunității deficienților de vedere, după cum o dovedește faptul că a atras, la nivelul filialelor organizației, peste 250 de participanți.

    „Imaginea ta contează”

          Finala Concursului Naţional „Imaginea ta contează”, ediţia 2023, pentru care, la fel ca în ultimii ani, Serviciul cultural a realizat chestionarul necesar la proba teoretică, s-a desfășurat la Hotel Sport B90 din Buzău, între 20 și 22 octombrie.

La acest eveniment, patronat de Comisia de Femei din cadrul asociaţiei, au participat 22 de concurente, calificate în urma fazei pe filială.

După disputarea celor trei probe, pe locul I s-a clasat Aurelia Alexe, reprezentanta județului Argeș, care a totalizat 80 de puncte.  Locul al II-lea a fost ocupat de Simona Iurian din Sibiu, urmată de  Adina Pădurariu din Iași și de  Anica Barbu din Buzău. 

„Tinere talente”

Ajuns deja la cea de a IV-a ediție, Concursul Național de Interpretare Muzicală ”Tinere talente”, rezervat elevilor din școlile pentru deficienți de vedere, a fost găzduit în anul 2023 de către Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, desfăşurându-se pe 16 noiembrie.

A fost un spectacol deosebit, juriul, alcătuit din profesor Laura Elena Niță – Clubul Copiilor Pașcani, profesor Romeo Preutu – Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” Pașcani și profesor Costel Lupei – Clubul Copiilor Pașcani, stabilind în final următorul clasament, cu precizarea că toţi participanţii au fost răsplătiţi cu distincţii:

Premiul I: 

– SaraLupchian – elevă la Liceul Special ,,Moldova” Târgu Frumos;  

– Rodica Pîțu – elevă la Liceul Special ,,Moldova” Târgu Frumos;  

– Teodora Trip – elevă la Liceul Special pentru deficienți de vedere Cluj-Napoca; 

– Maria-Georgiana Ilie – elevă la Liceul Special pentru deficienți de vedere Buzău. 

Premiul al II-lea: 

– Patricia Tanase – elevă la Liceul Special ,,Moldova” Târgu Frumos; 

– Ioachim-Marcu Ioncică – elev la Liceul Special pentru deficienți de vedere Cluj-Napoca. 

Premiul al III-lea: 

– Ioana Fodorean – elevă la Liceul Special pentru deficienți de vedere Cluj-Napoca; 

– Mina-Paraschiva Mocanu – elevă la Liceul Special pentru deficienți de vedere Buzău. 

Mențiune:  

– Denis-Cristian Jula – elev la Liceul Special ,,Sfânta Maria” Arad; 

– Angelo-Sebastian Simionescu – elev la Liceul Special pentru deficienți de vedere Buzău. 

    „Prietenii cărții braille” și „Performanța braille”

         În perioada 17-19 noiembrie, la hotelul „Moldova” din Iași, au avut loc finalele concursurilor naționale „Prietenii cărții braille” și „Performanța braille”.  Dubla competiție a fost organizată de filiala locală a ANR și a adunat la start 21 de concurenți, veniți din toate colțurile țării.  Întreaga acțiune a beneficiat de finanțare datorită proiectului numit „Accesul la informație și cultură, prin mijlocirea Alfabetului Braille”, realizat de Asociația Nevăzătorilor din România și susținut de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.  

După cum se știe, pentru concursul „Prietenii cărții braille”, participanții trebuie să parcurgă un material bibliografic – o carte sau o secțiune a unei cărți – care se tipărește în alfabetul braille și pe baza căreia se alcătuiesc întrebările. În 2023, deoarece s-au împlinit 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir și 300 de ani de la dispariția lui, a fost aleasă monografia intitulată  „Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea” de Ștefan Lemny; de altfel, tot din aceleași motive, s-a hotărât ca finala concursului să se desfășoare în capitala Moldovei, orașul care a însemnat atât de mult în biografia domnitorului cărturar. 

Clasament-”Prietenii cărții braille”Pe locul I s-a clasat Iosif Solomon, reprezentantul filialei Bacău, urmat de Mariana Gașpar – Timiș-Caraș-Severin,  Vela Hoza – Vaslui și  Alexandru Olteanu – Argeș. 

La festivitatea de premiere, organizatorii le-au făcut participanților o surpriză de proporții, aducându-l în mijlocul lor, prin intermediul unei legături pe internet, pe chiar autorul lucrării ce a servit drept bibliografie de concurs; acesta a mărturisit că se simte onorat de faptul că Asociația Nevăzătorilor i-a tipărit cartea în alfabetul braille și că a primit vestea cu multă emoție.  

Cât despre „Performanța braille”, concursul de lectură rapidă și corectă, ediția din acestan a fost câștigată de Maria Mariș de la filiala Cluj, urmată în ordine de Daniela Borta – Arad, Paraschiva Seliman – Botoșani și Maria-Diana Udrescu – Argeș.

„Nevăzătorii și artele spectacolului”

Pe data de 25 noiembrie 2023, la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, a fost organizat concursul național „Nevăzătorii și artele spectacolului”, la care au participat 50 de interpreți. Aceștia s-au întrecut în două secțiuni principale: ”Folclor și romanțe” și ”Artă dramatică”.

Secțiunea ”Folclor și romanțe” s-a împărțit, la rândul ei, în șase diviziuni, iar cea de artă dramatică – în două.

Din juriul dublei competiții muzical teatrale au făcut parte Gianina Bodnariuc, profesoară de vioară la liceul de muzică din Ploiești, Otilia Pătrașcu, actriță a teatrului „Toma Caragiu” din aceeași localitate, Alexandru Voican, membru al echipei care lucrează la studioul de înregistrări al ANR și Ioan Man, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți nevăzători de muzică ușoară.  

Clasamentul la secțiunea ”Folclor și romanțe”:

La categoria taraf au concurat doar orchestrele din Suceava și Bacău, iar sucevenii, care, pe lângă propriul program, au  acompaniat mai mulți colegi din alte filiale, au fost distinși cu premiul I. 

Categoria grup vocal a fost câștigată de „Haiducii” din Bacău, urmați de grupul filialei Vrancea și de cel din Argeș.  

La categoria instrumente cu clape, pe locul I s-a clasat Silviu Brazdiș din București, urmat de Marcel Dafin din Suceava și de Constantin Daniel Ghiță din Argeș.  

Locul I la categoria instrumente de suflat i-a revenit lui Ștefan Gașpar, reprezentantul filialei Timiș-Caraș-Severin, pe locul al II-lea s-a clasat Viorel Zvîncă din Bacău, iar locul al III-lea a fost ocupat de Ion Udrescu din Argeș.  

Categoria soliști de muzică populară a fost adjudecată de Corina Sabina Cernac din Arad, care a interpretat două melodii compuse chiar de ea. Pe locul al II-lea s-a situat Mariana Iacobescu din București, premiul al III-lea a intrat în posesia lui Vasile Pîntescu din Suceava, iar mențiunea i-a fost acordată lui Romică Pogan din Vrancea.  

La romanțe, s-a impus Mariana Gașpar din Reșița, urmată de Maria Paic din Bacău, Violeta Iani din Harghita și Cristina Vlad din Prahova. 

Premiul special al juriului i-a fost decernat lui Alexandru Cozaciuc din Suceava.  

Clasamentul la secțiunea „Artă dramatică”

Categoria „Scenetă” le-a prilejuit o nouă victorie Marianei Globaru și lui Iulian Iova, din cadrultrupei „Thetis” din Constanța. Actorii amatori din filiala Brăila au obținut premiul al II-lea, iar în sceneta laureată cu premiul al III-lea au evoluat Cristinel Măric și Iulian Cioineag, reprezentanții  filialei Bacău.

Premiul I la categoria „Monolog” i-a revenit Anișoarei Țugui din Suceava, pe locul al II-lea s-a clasat Mariana Globaru, urmată de Adina Gherghe din Vrancea și Paraschiva Seliman din Botoșani.

         ”Carmen Sylva”

         Pentru ediția din 2023 a Concursului de creaţie literară „Carmen Sylva”, destinat scriitorilor amatori deficienţi de vedere, s-a decis acordarea premiilor doar la secţiunea jurnalism, unde participanții au concurat cu materiale apărute în decursul anului în revista braille „Litera noastră”, urmând ca laureații secțiunilor poezie și proză scurtă să fie desemnați ulterior și să-și primească distincțiile în cadrul unei gale speciale, care va fi organizată în anul 2024, în jurul datei de 15 iunie, când se vor comemora 135 de ani de la dispariția lui Mihai Eminescu.

S-a recurs la această măsură deoarece, până la data limită, la secțiunile poezie și proză scurtă se înscriseseră foarte puține lucrări, iar juriul de specialitate, compus, așa cum au cerut concurenții edițiilor precedente, din personalități ale lumii literare care nu aparțin comunității nevăzătorilor, nu ar fi avut ce să evalueze.  

Astfel, pe data de 19 decembrie, au fost premiați trei dintre cei mai fideli corespondenți ai publicației:  Luminița Tărlungeanu din Bacău, Valentin Bălan din Botoșani și Gheorghe Potra din Cluj.

Trebuie menționat faptul că anunțarea câștigătorilor la secțiunea „Jurnalism” a concursului „Carmen Sylva” și premierea, prin tragere la sorți, a trei dintre abonații la revista braille ”Litera noastră” au fost transmise live pe pagina de Facebook a Asociației Nevăzătorilor din România, inițiativă ce s-a bucurat de un real succes în rândul membrilor organizației.

  1. Promovarea în mediul online a activităţilor Asociaţiei Nevăzătorilor din România

– Site-ulwww.anvr.ro:

Este site-uloficialadministratşidezvoltat de ANR, unde sunt publicateinformaţii generale şispecifice ale organizaţiei (istoric, serviciioferite, decizii ale forurilor de conducere), legislaţie. De asemenea, site-uleste o carte de vizită on-line aorganizaţiei, ceiinteresaţiputândgăsiaicitoatedatele de contact, atât ale Consiliului Central, câtşi ale filialelor ANR.

– Pagina de wikipedia a AsociaţieiNevăzătorilor din România:

Această pagină, actualizată în anul 2019 de către redactorul şi lectorul ANR Simona Soare-Ivănescu, reprezintă, de asemenea, o sursă extrem de importantă de informaţii cu privire la istoria şi evoluţia organizaţiei şi despre complexitatea serviciilor oferite de către aceasta.

– Pagina de facebook a revistei braille – „Litera noastră”:

Este urmărită de peste 2100 de persoane. Prin intermediul acestei pagini, este făcut cunoscut conținutul revistei și sunt prezentate informaţii culturale despre comunitatea deficienţilor de vedere şi nu numai.

– Pagina oficială de facebook a ANR – „Asociaţia Nevăzătorilor din România”: https://www.facebook.com/AsociatiaNevazatorilorRomania 

Dacă în anul 2022 numărul celor ce urmăreau informaţiile postate pe această reţea de socializare era de aproximativ 6200, în prezent pagina este urmărită de peste 6600 de persoane. Prin intermediul acestei pagini, sunt promovate în special evenimentele şi activităţile desfăşurate de către Asociaţie şi informaţii din legislaţia specifică.

– Grupul „Info Asociaţia Nevăzătorilor din România – filiale teritoriale”:

Creat pe reţeaua de socializare facebook, grupul este dedicat informării membrilor despre activitatea ANR şi a filialelor sale. Grupul are în prezent peste 2300 de membri, el fiind administrat atât de către angajaţii ANR, cât şi de membrii asociaţiei.

– Canalul de youtube: https://www.youtube.com/@asociatianevazatorilordinr6268 

Aflat la început, acesta cuprinde materiale audio-video despre și de la activitățile sociale, culturale și sportive ale asociației, asigurând o formă de mediatizare în acord cu exigențele actuale.

De promovarea prin toate aceste mijloace în mediul online s-a ocupat echipa alcătuită din Constantina David, Simona Soare-Ivănescu, Izabella Dumitra și Luiza Dumitrescu-Stavrositu.

În afara activităţilormenţionate, Serviciul Cultural a fostimplicatînnumeroaseevenimenteconjuncturaleşi a dezvoltat o serie de parteneriate cu instituţii publice şi cu alte organizaţii nonguvernamentale, menite a facilitat atât accesul deficienților de vedere la informație și cultură, cât și mai buna cunoaștere de către marele public a potențialului nevăzătorilor.

Astfel, în anul 2023, Muzeul Național al Literaturii Române a inclus „Aniversarea Braille” într-un proiect mai amplu consacrat „Zilelor Culturii Naționale” și, împreună cu Asociația Nevăzătorilor din România, a organizat, pe data de 16 ianuarie, în sala „Perpessicius” din incinta prestigiosului așezământ cultural bucureștean, un eveniment cu totul deosebit, desfășurat în prezența unui public receptiv și foarte cald.  

De asemenea, încursul anului 2023, Serviciul Cultural a organizat mai multe lansări de carte ale scriitorilor nevăzători. Astfel, Pe data de 9 februarie, a avut loc lansarea volumului “O mie de ani în o sută una enigme”, ediția a II-a, cu substituiri și revizuiri (Editura Limes, 2022), autori – Nicoleta Ruba și Radu Sergiu Ruba, iar pe final de an, pe data de 6 decembrie, a volumului ”Izvorul cu epigrame” – autor Florea Radu.

Pe ansamblu, 2023 a fost așadar, pentru Serviciul Cultural, un an reușit, în care și-a îndeplinit cu succes atât însărcinările permanente, cât și pe cele ocazionale.

 

  1. Tipografia Braille

În perioada analizată, conducerea Asociaţiei Nevăzătorilor a acordat în mod constant o atenţie deosebită activităţii tipografiei braille, fiind preocupată de asigurarea fondurilor necesare aprovizionării tehnico-materiale.

Având la bază metodologia de lucru aprobatã de către Consiliul Director, s-a reuşit ca, printr-o mai bună colaborare între factorii implicaţi în redactarea şi imprimarea în braille a revistei  „Litera Noastră”, să se realizeze 2904  exemplare, reprezentând cele 12 numere ale revistei braille.  La acestea s-au adaugat 260 de calendare braille pentru anul 2024.

O altă categorie de lucrări căreia s-a acordat atenţia cuvenită a constituit-o imprimarea în braille a manualelor şcolare destinate unităților de învățământ pentru elevii deficienți de vedere și nu numai. Această operațiune este deosebit de dificilă, întrucât presupune, pe lângă transcrierea propriu-zisă a textelor, adaptarea conținuturilor la rigorile alfabetului punctiform, prin interpretarea imaginilor și prin reorganizarea informațiilor.

Astfel, în anul 2023 s-au tehnoredactat, accesibilizat, imprimat, ambalat şi expediat  10 titluri de manuale, totalizând 36 seturi braille.

Trebuie subliniat efortul depus de personalul tipografiei braille – pe linia imprimării de cărţi beletristice, concretizat în titlurile noi intrate în portofoliu.

De asemenea, s-au onorat comenzile de tipărire de brosuri și pliante într-un număr de 34 seturi, solicitate de diverse instituții.

Informaticianul Claudiu Constantin, coordonatorul imprimantelor braille, a continuat dezvoltarea, proiectarea şi producerea, la imprimanta 3D, de machete, hărţi şi alte materiale didactice pentru nevăzători, cu care sperăm ca în viitorul apropiat să dotăm cele şapte şcoli speciale.

Toate aceste realizări ale tipografiei braille au fost posibile ca urmare a preocupării permanente de a asigura din timp materialele specifice activitatii (hârtie braille, carton coperţi, spire plastic, hârtie ambalaj, sfoară etc.), precum şi a unor materiale de întreţinere, în paralel cu creştereasimţului de răspundere al fiecărui lucrător.

În context, se impune menționat faptul că dotarea tehnică a tipografiei braille permite o creștere semnificativă a volumului de lucrări, dar pentru aceasta este nevoie de angajarea unui tehnoredactor suplimentar.

 

  1. Serviciul Sport – timp liber

          În anul 2023, activitatea sportivă internă şi internaţională s-a desfăşurat în baza calendarului sportiv anual aprobat de Consiliul Director al ANR.

         Prin eforturile conducerii ANR, ale filialelor acesteia, dar şi în baza deosebitei colaborări cu Comitetul Naţional Paralimpic, cu Federația Română de Fotbal și cu Federația Română de Șah, au fost găsite soluții pentru finanțarea și desfăşurarea în cele mai bune condiţii a evenimentelor programate.

 

Acțiuni pe plan intern

  1. A) Şah

         –   Campionatul naţional de șah

S-a desfăşurat în două faze: faza pe filială şi finala. Ca și anul trecut, finala a avut loc la Buzău, la hotel B90, în perioada 29/08-02/09/2023.

După un concurs foarte disputat, titlul i-a revenit pentru prima dată lui Mihai Dima din București, urmat pe podium de Gheorghe Bratu din Buzău și Mihai Bursuc din București.

     De amintit că, așa cum se întâmplă în ultimii ani, această competiţie, la care au participat 32 de jucători, a făcut parte din calendarul Federaţiei Române de Şah, iar rezultatele au fost omologate, sportivii primind atât puncte Elo, cât şi norme şi categorii. Mulțumim domnilor arbitri Radu Șofran și Florin Jidanu pentru profesionalismul de care au dat dovadă în arbitrarea întrecerii noastre.

  • „Memorialul Francisc Cori”

           În perioada 8-10 mai, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Buzău a fost gazda Campionatului Național de Șah al Juniorilor Deficienți de Vedere „Memorialul Francisc Cori”.

După ce ultimele două ediții ale acestei întreceri de tradiție s-au desfășurat online, Concursul din 2023 a adunat la start 11 tineri şahişti, care s-au întrecut în sistem elvețian, arbitrul competiției fiind profesorul Florin Jidanu.  

În ierarhia finală, s-aimpus Ioan Fusa – Târgu Frumos, urmat de Alexandru-Daniel Teleki – Buzău și Teodor Titarcă – Târgu Frumos. 

  • Memorialul de șah rapid „Viorel Crăciun”

      La cea de a XVII-a ediție a Memorialului de șah rapid „Viorel Crăciun”, disputată pe data de 1 aprilie la București, la sediul ANR, au luat parte 20 de jucători, veniți din toată țara, care au concurat pe parcursul a 7 runde extrem de echilibrate. 

Ca în fiecare an, a fost alături de noi doamna Octavia Crăciun, soția profesorului omagiat, care le-a transmis participanților un frumos mesaj și le-a oferit premii în bani celor mai bine clasați dintre elevii participanți.

După disputarea celor 7 runde, trofeul oferit de către Clubul de Șah al Asociației Nevăzătorilor i-a revenit lui Mihai Bursuc (București), urmat de Mihai Dima (București) și Vasile Carapit (Buzău). 

Cât despre juniori, cele mai bune punctaje le-au realizat Gabriel Cojoacă, Marius Chiriță și Ianis Ruseanu, mezinul concursului (elev în clasa a VII-a).  

Tot ca de obicei, arbitrajul a fost asigurat de domnul Radu Șofran, căruia îi mulțumim încă o dată pentru statornica sa prietenie.

  1. B) Popice

         Campionatul naţional de popice, cel mai îndrăgit şi cel mai atractiv sport practicat de nevăzători, şi-a desfăşurat finala la Tg. Mures, în perioada 25-27 aprilie, în organizarea filialei ANR Mureș.

Luptele pentru câştigarea atât a medaliilor de campioni, cât şi a locurilor fruntaşe pe categorii de acuitate vizuală, locuri care duc automat la calificarea în lotul naţional, au fost foarte strânse şi palpitante. Dorim să remarcăm o serie de sportivi şi sportive a căror constanţă i-a propulsat în fruntea clasamentelor: Vasile Tinu Pop (Mureș), Albert Troba (Satu Mare), Tiberiu Oreian (Mureș), Florin Bala (Alba Iulia), Constantin Tescu(Iași), Levente Ordog (Mureş), Claudia Boandă (Mureş), Liliana Pădurean (Mureș), Elena Negrilescu (Sibiu), Roxana Munteanu (Iași).

Clasamentul pe echipe: locul I – Filiala Mureș (Tinu, Oreian, Ordog, Mozes), locul al II-lea – Filiala Iași (Andrieș, Murărașu, Tescu, Postolache), locul al III-lea – Filiala Bacău (Cioineag, Munteanu, V. Damian, F. Damian).

  1. C) Goalball

Campionatul Național

        În anul 2023, au avut loc două turnee, ambele organizate de către filiala ANR Bacău (în perioadele 20-22 octombrie și 8-1 decembrie).

Au participat formațiile filialelor ANR Bacău, Argeș, Satu Mare și Clubul Salvia din Cluj, cărora li s-au adăugat două echipe de juniori (de la liceele din Buzău și Târgu Frumos).

         Clasamentul final a fost următorul: campioană – echipa Clubul Salvia, vicecampioană – echipa ANR Satu Mare, iar locul al III-lea – ANR Argeș.

  1. D) Table

Campionatul Național 

      În perioada 6-7 iunie a avut loc, la Hotel B90 din Buzău, Campionatul Național de Table al deficienților de vedere, competiție organizată, ca în fiecare an, de către Asociația Nevăzătorilor din România.  

Întrecerea, la care au participat 24 de jucători din 20 de județe, s-a disputat în sistem elveţian, a avut 9 runde, iar arbitrajul a fost asigurat, cu profesionalism, de Florin Jidanu.  

În clasamentul final, pe primul loc s-a situat Adrian Tinca (de la filiala Argeș), cu 7 puncte, pe locul al II-lea – Gheorghe Gutman (filiala Brăila), tot cu 7 puncte, departajarea făcându-se pe baza rezultatului din meciul direct, iar pe locul al III-lea – Ioan Zimbru (Suceava), cu 6 puncte. Merită de asemenea amintit faptul că pe poziția a patra s-a clasat decanul de vârstă al competiției, Ion Cătănescu (Dâmbovița), 76 de ani.  

Acţiuni externe

A). Şah

  • Olimpiada persoanelor cu dizabilități:

Belgrad, capitala Serbiei, a avut onoarea să organizeze prima ediție a  Olimpiadei de Șah a persoanelor cu dizabilități, competiție desfășurată sub auspiciile Federației Internaționale de Șah (FIDE), în perioada 29 ianuarie-6 februarie.

Echipa României, care a putut participa grație colaborării cu Federația Română de Șah, a fost alcătuită din Radu Șofran, Dacian Pribeanu, Mihai Bursuc, Ionel Morariu și Mihai Dima și s-a clasat pe locul 16 din 26 de țări invitate. În ierarhiile individuale, Mihai Dima a reușit un rezultat remarcabil, cucerind medalia de aur la masa 5 (pentru cel mai bun punctaj realizat între jucătorii înscriși ca rezerve).

De menționat faptul că din echipa tehnică a acestui prestigios turneu a făcut parte și reputatul arbitru internațional român Radu-Cătălin Chirilă.

     –  Campionatul European pe Echipe:

Federația Internațională de Șah pentru Nevăzători (International Braille Chess Association – IBCA) a organizat în orașul Genova (Italia), în perioada 20-29 aprilie, Campionatul European pe Echipe pentru deficienți de vedere. România, în formula Dacian Pribeanu, Mihai Dima, Ionel Morariu și Mihai Bursuc, s-a clasat pe un binemeritat loc 9 din 14 echipe prezente.

Se impune amintit faptul că deplasarea la această competiție a fost posibilă cu sprijinul financiar al Federației Române de Șah și al Comitetului Național Paralimpic.

      – Jocurile Mondiale ale Nevăzătorilor:

     Țara noastră a fost prezentă la ediția Jocurilor Mondiale ale Nevăzătorilor din acest an, care au avut loc la Birmingham (Marea Britanie), în perioada 20-26 august, cu sportivi la mai multe discipline: judo, bowling, tir cu arcul și șah. La această prestigioasă competiție, Alex Bologa a obținut medalia de aur la judo, iar pentru prima data în istoria Jocurilor Mondiale, șahiștii noștri au urcat pe podium, atât la individual, cât și la întrecerea pe echipe. Dacian Pribeanu a câștigat locul I la individual, iar echipa formată din Dacian Pribeanu și Ionel Morariu a câștigat argintul.

     – Campionatul Mondial Individual:

      Pentru a treia oară, Insula Rhodos (Grecia) a organizat, în octombrie 2023, o competiție șahistă majoră, Campionatul Mondial Individual de șah pentru deficienți de vedere, la care 82 de sportivi au luptat pentru câștigarea titlului suprem. România a fost reprezentată de Mihai Dima (locul 22), Mihai Bursuc (locul 32) și Gheorghe Bratu (locul 52).

     –     Turneu internațional:

    Pentru a treia oară consecutiv, echipa națională de șah a României a participat la turneul Ciudat de Barcelona.

Echipa noastră, compusă din Dacian Pribeanu, Mihai Dima, Mihai Bursuc și Vasile Carapit, a ocupat locul al doilea.

De remarcat foarte bunele condiții (cazare, sala de joc etc.) asigurate de ONCE Barcelona, dintre organizatori făcând parte și bunul nostru compatriot Gavril Drăghici.

De altfel, ca o expresie a deosebitei colaborări din ultimii ani, conducerea ANR a hotărât ca în aprilie 2024 să invite echipa de șah a nevăzătorilor din Catalonia la un turneu asemănător.

  1. B) Popice

Campionatul European de Popice rezervat deficienților de vedere, ajuns la cea de a XXII-a ediție, a avut loc în perioada 28 mai – 4 iunie în România, la Târgu Mureș, în moderna arenă Electromureș. Competiția, organizată sub egida Federației Internaționale a Sportului pentru Nevăzători (IBSA), a reunit la start peste 80 de sportivi din opt țări, întrecerile desfășurându-se pe trei categorii de acuitate vizuală (B1, B2 și B3), individual, pe echipe și tandem mixt. 

La individual, atât la masculin, cât și la feminin, pentru fiecare categorie de acuitate vizuală în parte, sunt două întreceri: single (unde clasamentul se întocmește doar în baza aruncărilor din prima zi de concurs) și combinat (unde participă numai primii opt clasați din prima zi, iar rezultatele se obțin prin cumularea totalului din cele două zile).  

Pe echipe, ierarhia se alcătuiește prin însumarea rezultatelor obținute în prima zi de concurs de către componenții formațiilor, stabiliți înainte de începerea competiției. Echipele masculine sunt alcătuite din câte șase sportivi (2 pentru fiecare categorie de acuitate vizuală), iar cele feminine din câte 3 sportive (una pentru fiecare acuitate vizuală).  

Tandem mixt este o întrecere distinctă, desfășurată la fiecare categorie de acuitate vizuală, în care fiecare țară înscrie echipe formate dintr-un sportiv și o sportivă. Confruntările se desfășoară în sistem eliminatoriu, iar în caz de egalitate departajarea se face printr-o aruncare suplimentară, numită „bila de aur”. 

România s-a numărat, ca de fiecare dată, printre laureate, sportivii noștri obținând nu mai puțin de 8 medalii, dintre care una de aur, patru de argint și trei de bronz, după cum urmează: 

Aur: Liliana Pădurean, B2, combinat. 

Argint: echipa feminină (în componența: Roxana Munteanu – Iași, Liliana Pădurean și Claudia Boandă – Mureș). 

Argint: Claudia Boandă, B3, single. 

Argint: Levente Ordog, B3, combinat. 

Argint: Liliana Pădurean și Tiberiu Oreian, B2, tandem. 

Bronz: echipa masculină (în componența: Albert Troba – Satu Mare, Vasile Tinu Pop și Oreian Tiberiu – Mureș, Bala Florin – Alba, Constantin Tescu – Iași, Levente Ordog – Mureș). 

Bronz: Liliana Pădurean, B2, single. 

Bronz: Claudia Boandă, B3, combinat. 

Îi felicităm pe performerii noștri care, prin prestațiile avute, au menținut România în elita continentală a acestui sport foarte îndrăgit de nevăzători. 

Ținem să adresăm și pe această cale cele mai calde mulțumiri Comitetului Național Paralimpic pentru tot sprijinul acordat sportivilor români care au luat parte la acest eveniment de anvergură, precum și filialei ANR Mureș, care s-a ocupat de toate detaliile organizatorice, astfel încât oaspeții să beneficieze de cele mai bune condiții de cazare și joc. 

  1. Fotbal
  • Cupa Intercontinentală:

Anul 2023 a adus o noutate în fotbalul pentru nevăzători, prin organizarea “Cupei Intercontinentale”, o divizie B a Campionatului Mondial.

Această primă ediție a avut loc în India, în orașul Kochi, la ea fiind prezente 10 echipe naționale din 5 continente, după cum urmează: Chile, Costa Rica, Egipt, Polonia, România, India, Kazahstan, Uzbekistan, Coreea de Sud și Grecia.

Din păcate, România, cu un lot plin de jucători accidentați, cu Krisztian Kovacs absent și neobișnuită să joace într-o țară cu umiditate extremă, nu a putut obține decât un nemeritat loc 10. Nemeritat, deoarece am luat gol cu India când mai erau 2 zecimi de secundă până la fluierul final, iar în partida cu Grecia am pierdut ca urmare a unui autogol.

Participarea la acest eveniment a fost posibilă doar datorită susținerii financiare acordate de către Federația Română de Fotbal (FRF).

  • Turnee internaționale:

Ca urmare a prestației apreciate de la ediția precedentă, naționala de fotbal a nevăzătorilor români a fost invitată să participe la al doilea Grand Prix organizat în Franța, la Strasbourg. La turneu au fost prezente echipele Braziliei (campioana mondială), Franței (campioana europeană), Japoniei (vicecampioana Asiei), Turciei, Angliei și mult mai titrata echipă a Germaniei.

Formația noastră, cu un lot de numai 5 jucători de câmp, chiar dacă a ocupat ultimul loc, a jucat de la egal la egal cu toate adversarele, lăsând o frumoasă impresie.

Până la sfârșitul anului, echipa națională a mai participat la două turnee, unul în Grecia, la Salonic, unde a ocupat locul al doilea, după Germania, dar înaintea Greciei, și unul în România, unde a învins naționalele Moldovei și Cehiei. De menționat revenirea la lot a sportivului KrisztianKovacs, care a adus “plus valoare” echipei, devenind “Top Scorer” la turneul de la București.

De asemenea, naționala a jucat în ultimele etape ale Super Ligii Europene de Fotbal, organizate în Germania, Anglia și Belgia. În clasamentul final al Super Ligii, România a ocupat locul al patrulea, fiind singura echipă neînvinsă de către ocupanta locului I, echipa belgiano/spaniolă/portugheză Charleroi.

De apreciat efortul FRF, care a finanțat integral activitatea fotbalistică a echipei naționale.

  1. D) Goalball

          – Turneu internațional:

Echipa naţională de goalball a României a participat, în luna decembrie, la tradiționalul turneu de la Barcelona. Dupa câteva luni bune de inactivitate pe terenul de goalball, echipa s-a prezentat onorabil, reușind o clasare pe locul al III-lea. Competiția a fost câștigată de echipa națională a Poloniei, care a dispus în finală de echipa Cataloniei, în vreme ce România a învins Ungaria în meciul decisiv pentru medalia de bronz.

  1. E) Bowling:

Pentru prima dată de la începerea practicării acestui sport în țara noastră, România a fost prezentă cu trei jucători la Campionatul European, organizat de IBSA în Cehia. Cel mai bun rezultat al delegației noastre a fost medalia de bronz, obținută de sportivul Vasile Tinu Pop (Mureș) la categoria B1. Cu acest rezultat, Vasile Tinu Pop a reușit, tot în premieră, calificarea la Jocurile Mondiale ale Nevăzătorilor.

 

Pe ansamblu, 2023 a fost, pentru sportivii deficienți de vedere din țara noastră, un an bogat în evenimente și în realizări, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. În acest sens, transmit cele mai calde mulțumiri filialelor ANR care s-au implicat în organizarea activităților dar și partenerilor care ne-au susținut financiar.

 

Sari la conținut