Dis-de-dimineață, ne-am întâlnit în curtea Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta”, plini de emoție și entuziasm, alături de copiii de la atelierul de muzicoterapie, cu gândul la frumoasa excursie organizată la Sinaia. Am așteptat cuminți autocarul (Rentbus.ro), care a sosit prompt, chiar la ora stabilită.
Înainte de plecare, am primit de la cantina liceului un pachet generos cu sandvișuri și prăjituri, pregătit cu grijă pentru drum. Cu energia și bucuria specifice adolescenților dornici de aventură, am pornit la drum.
Pe traseu, atmosfera s-a animat rapid: Gabriel Victor Bâclea ne-a propus un moment de karaoke, iar fiecare dintre noi a avut clipa lui de „scenă”. Am cântat, am râs și ne-am bucurat unii de alții, transformând drumul într-o experiență plină de voie bună.
Prima oprire a fost la Casa Memorială George Enescu – Vila Luminiș (Muzeul Național „George Enescu”, unde am fost primiți cu multă căldură. Am descoperit împreună povestea vieții marelui compozitor George Enescu, vorbind despre familia sa, despre identitate și despre parcursul său impresionant. Doamna Teodora Focșeneanu – directorul muzeului – ne-a fost ghid și ne-a însoțit cu răbdare, oferindu-ne explicații valoroase și răspunsuri la toate întrebările.
Momentul cel mai emoționant a fost în sala cu pianul, locul în care Enescu obișnuia să cânte. Acolo, inspirați de tot ceea ce aflaserăm, am scos instrumentele și, într-o atmosferă aproape magică, am cântat și ne-am exprimat trăirile, de parcă maestrul însuși ne-ar fi încurajat cu blândețe.
Un moment special a fost oferit de Gregory Geddes, oaspetele nostru din Marea Britanie, care ne-a încântat la fluier cu un fragment din „Rapsodia Română”, stârnind emoție și mândrie în sufletele tuturor.
Am continuat cu o discuție sinceră despre ce înseamnă să fii român – despre identitate, despre iubirea de țară, despre autenticitate și despre importanța de a face parte dintr-un grup. Copiii și-au împărtășit gândurile cu deschidere și sensibilitate.
Atelierul s-a încheiat într-o notă veselă, sărbătorindu-le pe Nico și Vio, cărora le-am cântat „La mulți ani!”, iar ele ne-au îndulcit cu bomboane.
Profitând de vremea frumoasă, ne-am plimbat apoi prin parcul orașului, bucurându-ne de soare, de aerul curat și, mai ales, unii de ceilalți.
În drumul spre casă, muzica ne-a însoțit din nou, iar vocile noastre nu s-au oprit din cântat. Am ajuns la liceu puțin răgușiți, dar cu sufletele pline de bucurie și amintiri frumoase.
Mulțumim din suflet copiilor pentru participare, pentru energia frumoasă și pentru bucuria pe care au adus-o în această excursie.
Prin zâmbetele, implicarea și entuziasmul vostru, ați transformat fiecare moment într-o amintire specială. Ne bucurăm că suntem împreună și că formăm o echipă atât de unită.
Se cuvine, de asemenea să mulțumim pentru tot sprijinul oferit în organizarea acestui eveniment doamnei directoare Nicoleta Ruba, doamnei profesoare Alina Stamate, doamnei profesoare Rodica Colgiu, doamnelor de la cantina liceului pentru gustările oferite, doamnei Mariana Petrescu de la Muzeul George Enescu, doamnei directoare Teodora Focșeneanu de la Vila Luminiș, doamnelor Luiza Dumitrescu-Stavrositu și Cristina Constantina David de la Asociația Nevăzătorilor din România, domnului Gabriel Victor Bâclea de la Armonika Projects, domnului Gregory Geddes din Marea Britanie și, nu în ultimul rând, sponsorilor noștri Mol România.
Evenimentul face parte din Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor, organizat de Fundația pentru Comunitate, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta”, Asociatia Nevazatorilor din Romania și Armonika Projects, din fonduri puse la dispoziție de MOL România.

