În şedinţa din 19 martie 2026, care a avut loc la Predeal, Hotel Rozmarin, jud. Brașov, Adunarea Generală:
I. A adoptat următoarele hotărâri:
- Aprobarea Rapoartelor ANR pe anul 2025: Raportul narativ de activitate, Raportul privind fondul de solidaritate, Raportul cenzorilor, Raportul financiar contabil și Bilanțul contabil;
- Împuternicirea Consiliului Director pentru întocmirea planului de activităţi şi a proiecţiei bugetare pentru anul 2027, documente ce urmează a fi depuse spre aprobare la Ministerul Muncii, până la data de 31 iulie 2026, conform legii;
- Aducerea la cunoștința Adunării Generale a Consiliului Național al Dizabilității din România, prin președintele ANR, a propunerii de amânare a acțiunii de protest pe tema drepturilor persoanelor cu dizabilități preconizată a avea loc la sfârșitul lunii martie, întrucât contextul social și economic nu este favorabil.
- Menținerea pentru alegerile din anul 2026 ce vor avea loc atât la filiale cât și la nivel național a Regulamentului electoral al ANR adoptat în anul 2021;
- Alocarea a câte 6.000 euro pentru fiecare filială a ANR din suma obținută în urma vânzării imobilului situat în Str. Barierei nr. 2, București, după încasarea integrală a contravalorii vânzării;
- Reducerea la 2.000 lei/an, începând cu 2026, a valorii cotizației pe care filialele o plătesc către Consiliul Director național, conform Statutului, ca Fond de solidaritate.
- Aprobarea calendarului acțiunilor culturale (Anexa 1) și sportive (Anexa 2) cu caracter național organizate de ANR în anul 2026.
II. A constatat că, în urma alegerilor desfășurate în conformitate cu prevederile statutare și ale Regulamentului electoral, pentru ocuparea funcțiilor de președinte al ANR și de prim-vicepreședinte al ANR pentru perioada de mandat rămasă, au rezultat următoarele:
– pentru funcția de președinte al ANR a fost ales domnul Mihai Dima;
– pentru funcția de prim-vicepreședinte al ANR a fost aleasă doamna Oana Lucia Mocanu.ANEXA 1
Calendarul activităților culturale naționale organizate de ANR în anul 2026
- Concursul „Braille junior” (de lectură rapidă şi corectă în braille), rezervat elevilor din şcolile pentru deficienţi de vedere
va fi cuprins ca probă în cadrul Concursului naţional al elevilor din şcolile pentru deficienţi de vedere (Olimpiada școlară), organizat de către Ministerul Educaţiei, și se va desfășura la Liceul Special Moldova din Târgu Frumos în cursul lunii aprilie.
- Concursul „Pe meridianele culturii”
se va desfăşura pe două faze, după cum urmează:
– faza pe filială: 9 mai;
– finala: 16 mai, în organizarea filialei ANR Buzău.
Întrebările vor fi de cultură generală, tip grilă, cu 3 variante de răspuns, dintre care una singură corectă.
- Concursul „Imaginea ta contează”
se va desfăşura pe două faze, locală și finală în organizarea Comisiei naționale a femeilor din cadrul ANR. Faza finală va avea loc la începutul lunii septembrie, în organizarea filialei ANR Sălaj, datele exacte vor fi comunicate în timp util.
- Concursul de interpretare muzicală „Vasile Snacoveanu” (muzică ușoară și folk)
cuprinde două faze: faza pe filială şi faza finală. Rezultatele fazei pe filială trebuie comunicate până la data de 31 august. Finala va avea loc în luna septembrie, locul de desfășurare urmând a fi comunicat în timp util.
- Concursul „Prietenii cărţiibraille”
se va desfăşura pe două faze, după cum urmează:
– faza pe filială: 26 septembrie;
– finala: 10 octombrie, în organizarea filialei ANR Galați.
Bibliografia concursului o va constitui o lucrare despre Constantin Brâncuși, pentru a marca astfel împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român. Detaliile vor fi comunicate în timp util.
- Festivalul de artă dramatică ”Mihai Codreanu”
va cuprinde, ca și anul trecut, patru secțiuni: piesă de teatru, scenetă, monolog, recitare. Concursul va avea loc în organizarea filialei ANR Arad, informații privind înscrierea și data exactă urmând a fi comunicate în timp util.
- Festivalul „Tinere talente”, destinat elevilor din școlile pentru deficienţi de vedere
va avea loc în cursul lunii noiembrie, pentru a marca Ziua internațională a educației copilului nevăzător. Instituția de învățământ care va organiza această acțiune va fi comunicată în timp util. Cazarea va fi asigurată de către instituția de învățământ organizatoare, costurile pentru masă și premii vor fi suportate de către ANR, iar cheltuielile de deplasare revin în sarcina școlilor participante.
În măsura posibilităţilor şi a solicitărilor, pot fi organizate şi alte evenimente culturale.
Anexa 2
Calendarul activităților sportive naționale organizate de ANR în anul 2026
- Șah
– Campionatul Național de Șah pentru Juniori Memorialul ”Francisc Cori”
se va desfăşura în perioada 26 – 29 martie în organizarea Liceul Special Sfânta Maria din Arad. La această întrecere vor participa cei mai buni doi şahişti din fiecare şcoală pentru deficienți de vedere, indiferent de sex, precum și elevi cu dizabilități vizuale din învățământul obișnuit (în funcție de locurile disponibile).
Costurile pentru masă, premii și arbitraj vor fi suportate de către ANR, iar cele pentru deplasare revin în sarcina școlilor.
– Memorialul ”Viorel Crăciun” (concurs de şah rapid)
Se va desfăşura la Bucureşti, la sediul ANR, pe data de 23 mai.
Cheltuielile pentru arbitraj și pentru trofeu vor fi acoperite de către ANR, iar cele de deplasare, cazare şi masă vor fi suportate de fiecare participant.
– Campionatul naţional individual de şah pentru nevăzători
Se va desfăşura pe două faze: faza pe filială şi finala. Rezultatele concursurilor organizate la nivel de filiale trebuie comunicate Consiliului Director până la data de 03 august.
Finala se va desfăşuraîn perioada 24 – 29 august, în organizarea filialei ANR Buzău.
La această competiţie vor participa:
– ocupanţii locurilor 1 – 6 de la finala din anul precedent;
– câştigătorii concursurilor din fiecare filială;
– câştigătorul Campionatului Național de Șah pentru Juniori Memorialul ”Francisc Cori”;
– vor putea lua parte la concurs și alți jucători, care își vor acoperi din resurse proprii costurile de participare.
Finala se va juca în sistem elveţian, cu nouă runde în cinci zile.
- Popice
– Campionatul naţional de popice
Va cuprinde două faze: pe filială şi finala.
Finala va avea loc la Cluj-Napoca, în organizarea filialei Mureș, în perioada 31 martie-02 aprilie.
Finala se va desfăşura după următorul sistem:
– campionat masculin pe echipe. Fiecare echipă trebuie să fie alcătuită din 4 jucători (un jucător pentru fiecare categorie de acuitate vizuală + un jucător indiferent de acuitate);
– campionat feminin pe echipe. Fiecare echipă trebuie să fie formată din 3 sportive (câte una pentru fiecare categorie);
– campionat individual (masculin şi feminin).
Precizări:
– jucătorii tuturor echipelor nu pot participa decât dacă îndeplinesc baremele în vigoare;
– la finală nu pot participa, în total, mai mult de 44 de jucători;
– campionatul feminin pe echipe se va desfăşura numai dacă există cel puţin 4 echipe înscrise;
– urmare a rezultatelor finalei naţionale, se stabileşte componenţa echipei reprezentative a României, după cum urmează: la masculin – primii doi clasaţi la fiecare categorie de acuitate vizuală (B1, B2, B3); la feminin – prima clasată la fiecare categorie de acuitate vizuală.
- Goalball
– Cupa României de Goalball
va avea loc în cursul lunii iunie, la Buzău, în prima sală de sport pentru persoane cu dizabilități din România. Filialele sau școlile care doresc să participe se pot înscrie până la data de 29 mai.
– Campionatul național școlar
va avea loc în ultimele luni ale anului, la Buzău. Școlile care doresc să participe se pot înscrie până la data de 30 octombrie.
- Table
– Campionatul naţional
se va desfăşura pe două faze: locală (la nivelul fiecărei filiale) şi finală.
Rezultatele fazei pe filială trebuie comunicate până la data de 2 iunie, iar finala va avea loc în cursul lunii iunie, în organizarea filialei ANR Vrancea.
Vor participa: campionul ediției precedente și câte un jucător de la fiecare filială. În funcție de locurile disponibile, vor putea lua parte la concurs și alți jucători, care își vor acoperi din resurse proprii costurile de participare.
Întrecerea se va desfășura pe parcursul a două zile, în sistem elvețian, cu 11 runde.
Pe lângă evenimentele interne, reprezentativele noastre de șah, popice, goalball și fotbal vor participa, în funcție de sprijinul partenerilor noștri – Federația Română de Șah, Comitetul Național Paralimpic și Federația Română de Fotbal, la principalele competiții internaționale importante ale anului.
Totodată, Serviciul sport va căuta soluții pentru a organiza competiții de Shawdown și de bowling, pentru a face mai bine cunoscute în țara noastră aceste sporturi.
În măsura posibilităţilor şi a solicitărilor, pot fi organizate şi alte evenimente sportive.
