Astăzi, 15 octombrie, de Ziua Internaţională a Bastonului Alb, am avut bucuria de a-i primi la sediul Asociaţiei Nevăzătorilor din România pe curioşii, entuziaştii şi isteţii copii de la Montessori School of Bucharest.
Cei mici au avut ocazia să afle cum citesc şi scriu persoanele cu deficienţe de vedere, să descopere cum se deplasează acestea folosind bastonul alb, cum utilizează un telefon cu sinteză vocală, cum joacă şah şi cum practică diverse sporturi cu mingea.
De asemenea, copiii au vizitat tipografia braille şi studiourile de înregistrare carte audio.
Sperăm că au petrecut la noi clipe frumoase şi că această întâlnire le-a demonstrat, o dată în plus, că nicio dizabilitate nu poate sta în calea puterii oamenilor de a comunica, de a se înţelege şi de a se împrieteni.
Profesorii de ocazie în această zi festivă am fost noi, echipa ANR: Izabella Dumitra, Cristina Constantina David, Rodica Ionică, Teodora Dinică şi Claudiu Constantin, Luiza Dumitrescu Stavrositu , Simona Soare-Ivanescu
Asociatia Nevazatorilor din Romania #ZiuaBastonuluiAlb

