Sari la conținut
Prima pagină » Blog » Filiala Bacău – Asociația Nevăzătorilor dion România

Filiala Bacău – Asociația Nevăzătorilor dion România

O vacanță de neuitat, trăită din plin de grupul nevăzătorilor din Bacău, în inima fascinantei Turcii!

Am pornit la drum trecând podul peste Dardanele, simțind că pășim dintr-o lume în alta. La Efes, am ajuns la casa Fecioarei Maria, loc încărcat de liniște și reculegere, iar la Selçuk ne-am plecat sufletul la mormântul Apostolului Ioan. Fiecare pas a fost o emoție, fiecare loc,  o poveste vie.

Pe Marea Egee, croaziera cu vasul Matador a fost plină de bucurie: baie de spumă, cântec, prietenie și curajul de a sări în apele limpezi.

Am fost găzduiți cu multă ospitalitate la hotelul Grand Efe din Özdere, printre palmieri, măslini și raze de soare, care ne-au încălzit sufletul.

A fost o vacanță ân care am primitfrumusețea prin toate simțurile, o poveste despre prietenie, curaj și bucuria de a descoperi lumea împreună.

***

În perioada 12–14 septembrie, filiala ANR Bacău a organizat un itinerar de suflet, care a purtat participanții prin locuri încărcate de istorie, credințăși tradiție.

Ziua I a fost dedicată descoperirii Bucovinei și Maramureșului prin vizite la mănăstirile Humor și Voroneț – adevărate bijuterii ale artei bizantine –, apoi la Mănăstirea Schimbarea la Față din PasulPrislop, MănăstireaMoiseiși Mănăstirea Bârsana. Seara s-a încheiat cu ospitalitatea Pensiunii Bârsan.

Ziua II a adus emoție și reflecție: Mănăstirea Săpânța și celebrul Cimitir Vesel, urmate de vizita la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației. Drumul a continuat cu frumusețile naturale de la Cascada Mara și spiritualitatea Mănăstirii Ruoaia.

Ziua III a fost un adevărat regal spiritual și cultural: Mănăstirea Rohia, Mănăstirea Nicula, impresionanta SalinăTurda, apoiMănăstireaToplița, cu Cascada Termală, și Mănăstirea Izvorul Mureșului.

La final, participanții au trăit din plinfarmeculși autenticitatea acestor locuri, rostind încă o dată cu bucurie: „Maramureș, plai cu flori!”

Mulțumiri organizatorilor pentru aceste momente de neuitat și pentru prilejul de a descoperi, pas cu pas, frumusețile României!

(preluări de pe pagina de facebook a filialei ANR Bacău)

Sari la conținut