19 nevăzători, membri ai ANR București, au participat astăzi la un curs de pregătire pentru gestionarea dezastrelor.
Cursul desfășurat la sediul filialei noastre face parte dintr-un program lansat de Banca Mondială, în parteneriat cu
Departamentul pentru Situații de Urgență și mai multe asociații ale persoanelor cu dizabilități din România.
În timpul celor 4 ore de curs, oamenii au învățat, printre altele, cum să-și amenajeze locuințele, astfel încât
să contracareze posibile efecte ale unui cutremur, ce este planul de urgență, cum se alcătuiește acesta,
cum trebuie să se comporte pe parcursul unui seism, ce trebuie să conțină trusa de supraviețuire,
cum să se evacueze în siguranță, cum pot să prevină un incendiu în propria casă și ce au de făcut
dacă sunt surprinși de un asemenea eveniment nedorit.

