Asociația Nevăzătorilor din România (ANR) și filiala Prahova a organizației invită publicul sâmbătă, 19 septembrie 2026, începând cu ora 10.00, la Concursul de interpretare muzicală „Vasile Snacoveanu”, eveniment cultural cu o tradiție de peste două decenii, dedicat artiștilor amatori cu deficiențe de vedere.
Manifestarea, organizată în parteneriat cu Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, cu sprijin financiar parţial al Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin intermediul Autoritatea Națională – Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, va avea loc în sala „Ion Baciu” a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești și va reuni, și la această ediție, interpreți amatori cu dizabilități vizuale din diferite regiuni ale țării.
Concursul are caracter național și reprezintă unul dintre evenimentele culturale importante dedicate promovării talentului artistic al persoanelor cu deficiențe de vedere. La ediția din acest an, 11 artiști vor concura în două secțiuni: muzică folk și muzică ușoară, oferind publicului un program divers și o demonstrație de talent, sensibilitate și pasiune pentru muzică. Un juriu format din profesioniști ai scenei artistice Prestațiile concurenților vor fi evaluate de un juriu alcătuit din trei personalități strâns legate de comunitatea persoanelor cu deficiențe de vedere și de lumea artistică.
Președintele juriului este Ioan Man, prestigios interpret de muzică pop nevăzător, cunoscut publicului larg de la aparițiile sale din cadrul concursului TV X Factor. Din juriu mai fac parte Alexandru Voican, absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, profesor de muzică și participant la concursul Eurovision România, și Petruța Mușa, actriță a trupei de revistă a Teatrului Municipal „Toma Caragiu” din Ploiești. Evenimentul va continua cu recitaluri susținute de Ioan Man și Alexandru Voican, care vor completa programul competițional cu un moment artistic oferit publicului.
Muzica – expresie artistică și instrument al incluziunii
Pentru persoanele cu deficiențe de vedere, muzica reprezintă mai mult decât o formă de expresie artistică. Ea are o importantă componentă socio-integrativă, oferind oportunități de afirmare, dezvoltare personală și participare activă la viața culturală. Prin intermediul muzicii, artiștii nevăzători își pot valorifica talentul și creativitatea, contribuind totodată la schimbarea percepțiilor și mentalităților cu privire la persoanele cu dizabilități. „Festivalul Vasile Snacoveanu” este, astfel, nu doar o competiție, ci și un spațiu al întâlnirii, al recunoașterii valorii și al incluziunii prin cultură. Asociația Nevăzătorilor din România și filiala Prahova adresează mulțumiri Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, membrilor juriului și voluntarilor pentru deschidere, implicare și sprijinul acordat organizării acestui eveniment. Publicul este așteptat în număr cât mai mare să se bucure de muzică și să susțină artiștii participanți. Intrarea este liberă! Evenimentul este organizat de Asociația Nevăzătorilor din România (ANR) și filiala Prahova a ANR, în parteneriat cu Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, cu sprijin financiar parţial al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
* Vasile Snacoveanu a fost un cunoscut trompetist nevăzător, a cărui activitate muzicală s-a desfășurat atât în România, cât și, după plecarea sa în Statele Unite, în mediul artistic newyorkez. În România, numele său apare în presa vremii încă din anii ’50, iar în 1970 este menționat drept conducător muzical al ansamblului de estradă „Optimiștii” din București. În decembrie 1973 a ajuns în Statele Unite, unde și-a continuat activitatea muzicală. Surse dedicate istoriei jazzului românesc îl evocă drept un trompetist de jazz, iar contribuția sa la începuturile formației sibiene „Snako Dixie Jazz Band” a fost atât de importantă încât grupul și-a preluat numele din abrevierea numelui său. Memoria lui Vasile Snacoveanu este legată astăzi, în mod direct, de competiția națională de interpretare muzicală a Asociației Nevăzătorilor din România. Festivalul-concurs destinat artiștilor nevăzători a debutat în 2007, iar în 2011, la cea de-a V-a ediție, desfășurată la Sibiu, a primit numele „Vasile Snacoveanu”, în memoria trompetistului. De atunci, competiția a continuat să ofere interpreților nevăzători un spațiu de afirmare artistică, păstrând viu numele unui muzician a cărui carieră a traversat granițele și generațiile.
