Sari la conținut
Prima pagină » Blog » CONSILIUL DIRECTOR național – 27 iulie 2026

CONSILIUL DIRECTOR național – 27 iulie 2026

privind reluarea procesului electoral în cadrul Filialei Suceava a Asociației Nevăzătorilor din România

Consiliul Director național al Asociației Nevăzătorilor din România (ANR), întrunit în ședință online în data de 27 iulie 2026,
Având în vedere:
– contestația formulată de doamna Țugui Anișoara Dorica, înregistrată la ANR sub nr. 118/21.07.2026, prin care se solicită anularea alegerilor desfășurate în cadrul Filialei Suceava la data de 18 iulie 2026;
– procesul-verbal încheiat cu ocazia desfășurării Adunării Generale Electorale a Filialei Suceava din data de 18 iulie 2026;
– dispozițiile Statutului ANR și ale Regulamentului electoral,
Analizând motivele invocate în contestație și constatările rezultate din verificarea procesului-verbal al alegerilor, Consiliul Director național reține că, deși la momentul Adunării Generale electorale de la Filiala Suceava reprezentantul desemnat a depus toate eforturile pentru remedierea problemelor sesizate la fața locului, au existat, pe parcursul desfășurării procesului electoral, nereguli de natură să afecteze legalitatea și transparența procedurii precum și exercitarea efectivă a drepturilor electorale.
Totodată, membrii Consiliului Director național apreciază că remedierea neregulilor constatate nu poate fi realizată prin repetarea exclusivă a alegerii pentru funcția de președinte al filialei. O asemenea soluție ar încălca principiul egalității de șanse între candidați, întrucât persoana care nu ar fi aleasă în funcția de președinte ar fi lipsită de posibilitatea de a candida pentru o altă funcție în cadrul Consiliului Director al filialei. În consecință, singura măsură care poate asigura respectarea drepturilor electorale ale tuturor candidaților și desfășurarea unei proceduri echitabile este
reluarea integrală a procesului electoral.

Astfel, în temeiul prevederilor Statutului A.N.R. și ale Regulamentului electoral, Consiliul Director național adoptă următoarea:

DECIZIE

Art. 1. Se dispune anularea procesului electoral desfășurat în cadrul Filialei Suceava a Asociației Nevăzătorilor din România la data de 18 iulie 2026 și reluarea integrală a procesului electoral pentru alegerea organelor de conducere ale Filialei Suceava, cu respectarea prevederilor Statutului A.N.R. și ale Regulamentului electoral. Prin urmare, candidații la funcția de președinte trebuie să depună dosarele cu cel mult șapte zile înainte de data stabilită pentru alegeri.
Art. 2. Noul proces electoral va fi organizat și finalizat cel târziu până la data de 15 septembrie 2026.
Art. 3. Consiliul Director național desemnează pe doamna prim-vicepreședinte Oana MOCANU și pe domnul vicepreședinte Mihăiță OLARU, în calitate de reprezentanți ai Consiliului Director național, pentru coordonarea desfășurării procesului electoral prevăzut la art. 1.
Art. 4. Până la constituirea, prin alegeri, a noului Consiliu Director al A.N.R. – Filiala Suceava și validarea acestuia de către Consiliul Director național, actualul Consiliu Director al filialei își va exercita atribuțiile cu titlu interimar, pentru asigurarea continuității activității curente a filialei.

PREȘEDINTE,
Mihai DIMA

Sari la conținut