Pe data de 6 iunie 2026 a avut loc, la restaurantul Royal din Galați, Adunarea Generală electorală a filialei ANR Galați. Cei 15 delegați, proveniţi atât din mediul urban, cât şi din cel rural, au ales structura de conducere a organizaţiei pentru următorii cinci ani.
Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales Vasilică Ilieș.
În urma voturilor exprimate, din Consiliul Director vor mai face parte următorii: Simona Julea și Andrei Negoiță (vicepreşedinţi), Valentin Andrei și Viorel Totolici (membri), Elena Roman și Dumitru Lupu (supleanţi). De asemenea, reprezentanţi ai filialei în Adunarea Generală naţională au fost desemnaţi Vasilică Ilieș (de drept) și Mariana Ilieș.
Comisia de cenzori: Costel Mihai, Vladimir Tănase și Dana Boran.
Procesul electoral a fost supervizat din partea Consiliului Director naţional de către vicepreședintele ANR Virgil Lazăr.
Mulțumiri doamnei Genoveva Bujeniță, reprezentantă a DGASPC Galați, care a participat la acest eveniment important al Filialei ANR Galați
Felicitări câştigătorilor şi mult succes în realizarea obiectivelor pe care şi le-au propus în folosul deficienţilor de vedere din judeţul Galați!

