Dragi prieteni, ne bucurăm să vă aducem în atenție o apariție editorială a cărei lectură vă va descreți, cu siguranță, frunțile și vă va face să zâmbiți – este vorba despre volumul ”Apa trece… epigramele rămân” al scriitorului nevăzător Florea Radu. Publicată la Editura Printera (Craiova) în anul 2025, în colecția ”Uniunea artelor”, cartea, care cuprinde peste 200 de epigrame, este rodul unei munci de aproape zece ani, deceniu în care, observăm, inspirația i-a fost autorului aliat de nădejde.
Felicitându-l pe Florea Radu pentru această realizare de excepție, publicăm, în rândurile de mai jos, prefața volumul amintit, semnată de Marius Robu, și câteva dintre epigramele publicate în acesta.
*
Prefață
Deși autorul e nevăzător, încep această prefață afirmând că a văzut lumina zilei pe data de 23.09.1951, în actualul municipiu Caracal, din județul Olt.
Până la 10 ani, vârstă la care și-a pierdut vederea, a urmat cursurile școlii primare din localitatea natală. După această întâmplare a cărei explicație doar Dumnezeu o știe, copilul Radu Florea a fost ținut departe de școală… vreme de doi ani. E greu să ne imaginăm acest interval dificil din viața autorului și a familiei sale, dar toate au un sens nebănuit de oameni si ascuns atât celor ce văd, cât și celor ce nu văd.
În perioada 1963-1972 și-a continuat studiile la școala pentru deficienți de vedere din orașul Cluj-Napoca, viața continuând și căpătând semnificații noi și forme de manifestare specifice. Acolo, printre altele, s-a îndrăgostit de șah, luând parte la concursuri individuale și pe clase. Era nespus de bucuros când își auzea numele rostit la stația radiofonică a școlii…
Din anul 1972, Florea Radu, ca elev al școlii profesionale din Vatra Luminoasă, București, a luat parte la toate concursurile de șah organizate atât la nivelul școlii, cât și la concursul interșcolar anual, în cadrul căruia participau elevi de la școli de profil din țară, cum ar fi: Târgul Frumos, Buzău, Cluj-Napoca, Arad, Timișoara sau ”Austrului”, așa cum a fost numită școala pentru copii cu deficiențe de vedere situată pe strada cu același nume din municipiul București. Scriu aici un fapt despre care nu am mai scris în altă parte: și eu am fost, pentru o scurtă perioadă, la începutul anilor ’90, elev al școlii din Vatra Luminoasă a capitalei.
Revenind la pasiunea sa pentru șah, trebuie să mai precizez că Florea Radu încă este un jucător profesionist, participând la turnee de gen, inclusiv alături de șahiști cu vedere, pe unele câștigându-le și obținând multe diplome și cupe, iar în clasificarea de specialitate a fost apreciat cu două note de categoria întâi.
Pe domnul Radu Florea l-am recunoscut în cadrul cultural al ședințelor Cenaclului Epigramiștilor Olteni, unde și acum suntem colegi. Un timp îndelungat, Domnia Sa a participat la întrunirile de fiecare lună ale epigramiștilor adunați în Bănie, alături de un alt coleg nevăzător, Sandu Marin. Pe acești doi oameni îi știam din vedere… în copilăria mea, îmi însoțeam mama, și ea nevăzătoare, la sediul asociației nevăzătorilor, filiala Craiova, undeva pe strada Calea Unirii, în zona centrală a orașului, într-o casă naționalizată, izolată parcă la capătul unui gang… Eu și mama mea, doi oameni veniți de la țară, așteptam cuminți în holul de la intrare, destul de spațios, mobilat cu o masă și mai multe scaune. La un moment dat, pe ușă intrau cei doi, Florea Radu și Sandu Marin, impozanți și sobri, cu ochelari negri, traversând holul și îndreptându-se către birouri. Ochii mei de copil simplu îi urmăreau cu mirare și multă condescendență. Nu mi-ar fi trecut prin cap că, după un șir de ani, vom fi colegi de cenaclu, iar eu voi semna prefața acestui al doilea volum de epigrame al autorului, intitulat ”Apa trece… epigramele rămân”, după ce primul volum s-a numit, la rândul său, ”Izvorul cu epigrame”.
Creațiile epigramatice ale lui Florea Radu sunt atât de viu colorate, încât ai putea să juri că ele nu aparțin unui nevăzător. Temele abordate cu precădere sunt: moravurile, viața conjugală și extraconjugală, politica etc.
Autorul este un om educat, cu bune maniere, foarte prietenos și foarte jovial. Cel mai recent, mi-a dovedit când a venit și m-a vizitat la spital, după ce trecusem prin moarte clinică, în urma unei operații pe cord deschis, provocată de o disecție de aortă, operație care a durat peste 12 ore, timp în care inima mea a fost scoasă din piept și oprită. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și tuturor prietenilor care s-au rugat pentru mine, dintre care Florea Radu face parte, sunt convins.
Chiar dacă are absolviți cu brio cei 70 de ani de-acasă, autorul își ignoră vârsta și handicapul, cultivându-și optimismul și dezvoltându-și o vedere periferică demnă de invidiat, după cum reiese clar inclusiv din epigrama ”În biserică”:
”Intru și mă-nchin tăcut,
Privesc țintă la icoane;
Când m-aplec să le sărut,
Îmi fug ochii la… cucoane!”
Ar mai trebui să dau nenumărate exemple, dar vă las pe dumneavoastră să le descoperiți în paginile ce urmează.
Un miracol a făcut ca Florea Radu să înceapă să-și recapete vederea. Nu glumesc. E vorba de vederea noastră, a cititorilor, pentru un autor mare, pentru un scriitor bun, descoperit târziu, însă nu prea târziu. Scrisul său promite mult, izvorul său e adânc și bogat în sentimente. Radu Florea e un râu care, dacă Dumnezeu va vrea, se va transforma în fluviu, în mare și în ocean. Să-l căutăm, să-1 urmăm! Să ne rugăm să aibă sănătate și putere de muncă, spre binele epigramei, al literaturii și-al Limbii Române!
Așa să îl ajute Dumnezeu!
Marius Robu
(Craiova, 25.05.2025, în Duminica orbului)
Epigrame
Viitorul luminos
După-alegeri, vremuri bune,
Toți pe masă-avem ce pune:
Aleșii – bucatele,
Săracii – doar coatele!
Nuntă virtuală
Nu cheltui banii pentru nuntă
Pe chef, mâncăruri, zaiafet,
Cum n-am un loc decent de muncă,
O fac modern… pe Internet!
După exodul medicilor
Văzând tot spitale goale,
Fără cadre medicale,
Mă-ntristez grozav și zic
Cine m-o scăpa… de plic?!
