Atelierul de muzico-terapie, Armonie dincolo de Vedere 2.0, de astăzi, de Buna Vestire, a avut o atmosferă cu totul aparte. La dorința copiilor, ne-am mutat în micuța biserică a Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta”, un loc plin de liniște și căldură sufletească.
Ne-am strâns cu toții lângă altar și am cântat împreună cu părintele Emanuel Englert, care s-a bucurat sincer de prezența noastră. Gabriel Bâclea, organizatorul acestei întâlniri a cântat împreună cu copiii, aducând aceeași energie și pasiune care îi inspiră de fiecare dată. Vocile au umplut spațiul cu emoție și lumină, iar momentul a fost unul deosebit.
După slujbă, ne-am delectat la o agapă și am continuat în sala de socializare, alături de părintele Emanuel, care s-a dovedit o prezență caldă, apropiată și plină de voie bună.
Am cântat împreună melodii mai vechi și am avut surpriza plăcută să descoperim că cei mici le știau deja. Le-au interpretat cu entuziasm, iar fiecare cântec a adus zâmbete și o stare de bine.
A fost o zi în care cu toții am simțit că cea mai profundă terapie prin muzică se întâmplă în timpul Sfintei Liturghii!
Evenimentul face parte din Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor, organizat de Fundația pentru Comunitate, în parteneriat cu Asociatia Nevazatorilor din Romania, Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” și Armonika Projects, din fonduri puse la dispoziție de MOL România.

