Sari la conținut
Prima pagină » Blog » CONSILIUL DIRECTOR național – 16 ianuarie 2026

CONSILIUL DIRECTOR național – 16 ianuarie 2026

Consiliul Director național al Asociației Nevăzătorilor din România (ANR), întrunit în ședință în online în data de 16.01.2026,
– având în vedere că în luna martie 2026 expiră perioada de interimat pentru funcția de președinte ANR și pentru cea de prim-vicepreședinte ANR, și
– în conformitate cu dispozițiile Statutului și ale Regulamentului electoral,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1. Desfășurarea în cadrul ședinței Adunării Generale a Reprezentanților din data de 19 martie 2026, a alegerilor pentru funcția de președinte și pentru cea de prim-vicepreședinte al ANR.

Art. 2. Potrivit art. 25 alin. (2) și, respectiv, art. 27 alin. (2) din Statutul ANR, votul va fi secret iar mandatele vor fi parțiale, urmând a înceta odată cu constituirea noii adunări generale rezultată în urma procesului electoral de la filiale din anul 2026.
Art. 3. Pentru funcția de președinte și pentru cea de prim-vicepreședinte poate candida orice membru care face parte din Adunarea Generală a Reprezentanților, și care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) nu se află într-o situație de incompatibilitate prevăzută de lege;
b) a fost membru cotizant al asociaţiei în ultimii cinci ani;
c) are vârsta de maximum 65 de ani (împliniți în anul alegerilor);
d) nu suferă de boli psihice;
e) face dovada, atât prin calitățile intelectuale și morale, cât și prin activitatea anterioară în cadrul și/sau în beneficiul asociației, că poate reprezenta interesele membrilor în relaţiile cu autorităţile și organizațiile române şi străine, în justiție și în general cu terții.

Art. 4. Dosarele de candidatură pentru funcția de președinte și pentru funcția de prim-vicepreședinte se depun în format fizic la sediul ANR din str. Vatra Luminoasă nr. 106B, București, până la data de 12 martie, inclusiv.
Art. 5. Dosarul de candidatură trebuie să conțină următoarele documente:
1. Curriculum Vitae, în care să se precizeze:
– activitatea semnificativă depusă în cadrul asociației;
– evoluţia şcolară şi profesională;
2. un program care să cuprindă obiectivele candidatului pe durata mandatului;
3. o adeverinţă medicală, eliberată de un medic psihiatru sau un psiholog, care să ateste că nu suferă de boli sau afecţiuni psihice şi că este apt pentru îndeplinirea funcţiei de conducere;
4. certificat de cazier judiciar;
5. Recomandare din partea Adunării Generale a unei filiale. Acest document este necesar doar reprezentanților de drept în Adunarea Generală (care pot fi, după caz, președintele în funcție și membrii Consiliului Director în exercițiu).

PREȘEDINTE,
Mihai DIMA

Sari la conținut