Sari la conținut
Prima pagină » Blog » Eminescu – trăit prin glas și emoție

Eminescu – trăit prin glas și emoție

Filiala Arad a Asociației Nevăzătorilor a organizat evenimentul „Eminescu – trăit prin glas și emoție”.

La invitația domnului Cristian Mladin, președintele Cenaclului literar „Luceafărul”, două membre ale trupei noastre de teatru au avut bucuria de a recita din opera lui Mihai Eminescu. Momentele au fost primite cu emoție, căldură și sinceră bucurie de către public, confirmând încă o dată puterea poeziei de a uni inimile.

În încheiere, a recitat și actrița Oltea Blaga, coordonatoarea trupei, aducând un plus de lumină și sensibilitate acestei întâlniri dedicate poetului național.

Mulțumim pentru invitație și felicităm organizatorii, precum și pe toți protagoniștii acestei frumoase sărbători culturale, care a marcat, în avans, ziua Eminului iubit. Poezia lui rămâne vie prin cei care o rostesc cu sufletul.

Sari la conținut