Articol editat de Andrada Ștefănescu, 13 noiembrie 2025, 17:21
Pacienţii nevăzători au, pentru prima dată, panouri scrise în alfabetul Braille la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.
Măsura a fost anunţată de reprezentanţii unităţii medicale, de Ziua Internaţională a Nevăzătorilor, sărbătorită pe 13 noiembrie.
Panourile, realizate atât cu scris obişnuit, cât şi în Braille, îi ajută pe pacienţii cu deficienţe de vedere să se orienteze mai uşor în spital, alături de noile marcaje tactile de pe coridoare.
Până la sfârşitul anului, sistemul va fi implementat în toate secţiile spitalului sibian.
