Astăzi, 28 octombrie, am avut bucuria de a primi la redacția revistei ”Litera noastră” cartea ”Diferențierea în procesul instructiv-educativ” de prof. dr. Daniel Solonca, apărută în acest an la Editura Karina Deva și lansată de Ziua Internațională a Bastonului Alb la Facultatea de Inginerie din municipiul Hunedoara.
Îi mulțumim domnului profesor, personalitate marcantă a mediului universitar românesc și un vechi și statornic colaborator al publicațiilor asociației noastre, îl felicităm și îi dorim mult succes atât pe plan profesional, cât și în activitatea sa din cadrul filialei ANR Hunedoara.
Vă îmbrățișăm!
Prefața cărții ”Diferențierea în procesul instructiv-educativ”
Diversitatea reprezintă o caracteristică atât a lumii vii, cât și a societății în ansamblu, iar această caracteristică se răsfrânge și asupra mediului educațional, întrucât fiecare copil vine pe băncile școlii cu o structură unică de personalitate, fie ea și una în formare. Teoriile pedagogice moderne și contemporane cer ca acestei diversități a elevilor să îi corespundă o diversitate a metodelor cu ajutorul cărora lor le sunt prezentate cunoștințele și le sunt formate competențele, atitudinile și trăsăturile de caracter.
De la conștientizarea acestei exigențe pare să fi plecat și Daniel Solonca în redactarea cărții intitulate „Diferențierea în procesul instructiv-educativ”. Această împrejurare este vizibilă în faptul că prima parte a lucrării (cea care fixează un cadru teoretic pentru preocupările de față) începe chiar printr-o serie de considerații asupra diversității și a implicațiilor sale asupra procesului instructiv-educativ.
Este evident faptul că, pentru ca procesul didactic să fie orientat spre elev, este necesar ca elevul să fie cunoscut în prealabil. Pe deplin conștient de acest fapt, autorul consacră un întreg capitol descrierii particularităților copiilor și adolescenților, atât a celor de vârstă, cât și a celor individuale, precum și prezentării metodelor cu ajutorul cărora aceste particularități pot fi cunoscute.
Desigur, cunoașterea elevilor poate contribui la eficientizarea procesului instructiv-educativ, dar pentru aceasta este important ca particularitățile astfel decelate să reprezinte tot atâtea puncte de plecare pentru diferențierea acțiunii didactice în funcție de ele. Această idee reiese cu prisosință din conținutul cărții, unde sunt prezentate atât modalitățile în care se poate face această diferențiere, cât și nivelurile la care realizarea ei este posibilă.
Noua paradigmă a centrării demersului didactic pe elev înseamnă și implicarea lui efectivă în desfășurarea procesului instructiv-educativ, ceea ce revine la a spune că este important ca metodele utilizate în predare și evaluare să aibă un caracter activ. Această cerință poate fi combinată cu aceea a valorificării la maximum a dimensiunii sociale a învățării, prin organizarea de activități bazate pe învățarea prin cooperare. Din îmbinarea celor două exigențe rezultă cerința ca metodele didactice utilizate să fie nu doar active, ci interactive. Ca atare, două capitole consistente ale cărții sunt consacrate prezentării unor metode interactive de predare-învățare și de evaluare, dar și a altor procedee destinate unor scopuri cum ar fi eficientizarea lecturii, organizarea grafică a materialului care se cere a fi studiat sau stimularea creativității. O precizare care se impune a fi făcută aici este aceea că utilizarea unor astfel de metode nu înseamnă renunțarea la cele tradiționale, ci autorul pledează în repetate rânduri pentru un echilibru metodologic, ce se concretizează sub forma combinării creative în activitatea cu elevii a procedeelor clasice cu cele moderne.
Orientarea procesului instructiv-educativ spre particularitățile fiecărui elev se cere a fi completată cu luarea în considerare a specificului fiecărei clase, în calitatea sa de grup social cu funcție educațională. De aceea, lucrarea abordează și managementul clasei tot din perspectiva orientării spre elev, punând accentul pe amenajarea sălii de clasă în funcție de necesitățile celor care învață și pe personalizarea acesteia, ce i-ar putea face pe elevi să o resimtă ca pe un spațiu care le aparține și în care particularitățile lor sunt recunoscute și acceptate.
Daniel Solonca nu își cantonează demersul la nivelul abordării abstracte a problemelor, ci, în partea a doua a cărții, trece la prezentarea modalităților concrete în care cadrele didactice pot proceda atunci când întâlnesc la clasă elevi cu diverse particularități. Sunt avuți în vedere, printre alții, copiii și tinerii cu un nivel înalt al dotării intelectuale, aceia care manifestă talente în diferite domenii, dar și cei care suferă de ADHD. Nu este ignorată nici problematica elevilor care întâmpină dificultăți în învățare, aici vorbindu-se atât despre cauzele unor astfel de probleme, cât și despre modalitățile de prevenție și intervenție, de la diferențierea activității instructiv-educative până la sporirea motivației acestor elevi pentru învățare și la consilierea lor cu privire la organizarea mai judicioasă a propriei activități intelectuale.
În orizontul acelorași preocupări se înscrie și capitolul consacrat integrării în învățământul de masă a copiilor și a tinerilor care suferă de diverse dizabilități. Ideea centrală care se desprinde din secțiunea respectivă este aceea conform căreia aceste preocupări nu trebuie să însemne renunțarea la învățământul special (în care elevii respectivi sunt școlarizați separat), ci decizia privitoare la școlarizarea unor astfel de copii și adolescenți trebuie luată pentru fiecare elev în parte, ținându-se cont de mai multe criterii, cum ar fi tipul și gradul deficienței de care el este afectat, dar și particularitățile sale individuale. În acest punct se poate spune că, într-o anumită măsură, conținutul cărții pare a se intersecta oarecum cu biografia autorului ei, dacă se are în vedere faptul că el însuși suferă de o dizabilitate (este nevăzător din naștere) și, ca atare, a urmat atât învățământul special (absolvind studiile aferente învățământului preuniversitar la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj), cât și pe cel obișnuit (a absolvit studiile superioare la Facultatea de Istorie și Filosofie, secția Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a obținut ulterior și titlul științific de doctor în filosofie). De aceea, este de presupus că, atunci când abordează problematica educării copiilor și a tinerilor cu dizabilități, el nu se limitează la a se documenta din diverse tratate științifice, ci, probabil, își valorifică și experiența personală.
Pentru a se conferi un grad sporit de aplicabilitate direcțiilor de acțiune prezentate până acum, în partea a treia a lucrării se oferă o serie de modele de activități susceptibile de a fi puse efectiv în practică la clasă. Regăsim aici modele de lecții realizate cu ajutorul metodelor interactive și de activități specifice managementului clasei, fișe de lucru, chestionare adresate elevilor etc. Toate acestea reprezintă instrumente deosebit de utile cadrelor didactice și nu numai lor.
În ansamblul său, lucrarea se caracterizează printr-un grad ridicat de coerență și de rigoare științifică, iar temele sunt abordate cu înalt profesionalism, în urma unui efort substanțial de documentare, vizibil în numărul mare al lucrărilor științifice parcurse și al resurselor on-line accesate. Și nu poate fi altfel, dacă se are în vedere faptul că în paginile ei este valorificată o experiență de mai bine de două decenii în domeniul educațional, pentru că, între anii 1998 și 2020, autorul lor a desfășurat o fructuoasă activitate de profesor metodist la Casa Corpului Didactic a județului Hunedoara, calitate în care a elaborat numeroase materiale și suporturi de curs menite să vină în sprijinul profesorilor, al învățătorilor și al altor oameni care se ocupă de educarea tinerei generații.
Pe lângă faptul că, așa cum s-a mai spus, Daniel Solonca le oferă cadrelor didactice o serie de modele de lecții și de activități aplicabile la clasă, el însuși constituie un model demn de a fi urmat. Căci, după cum s-a mai spus, el și-a desfășurat întregul parcurs educațional și profesional în condițiile lipsei totale a vederii, învingând cu tenacitate obstacolele care i-au stat în cale și depunând în acest scop eforturi mult mai mari decât semenii săi fără dizabilități. O altă ilustrare a acestei afirmații o reprezintă faptul că el mai are și alte apariții editoriale. Astfel, în anul 2013 a publicat cartea intitulată „Influența lui Nietzsche asupra filosofiei franceze recente” (reprezentând teza sa de doctorat, susținută public în 2007), iar în anul 2022 a văzut lumina tiparului lucrarea „Învățarea permanentă, o exigență a societății actuale”, pe care am avut plăcerea de a o prefața. Este demnă de semnalat și activitatea sa publicistică, el fiind autorul a numeroase articole apărute atât în reviste din domeniul pedagogiei, cât și în publicațiile editate de către Asociația Nevăzătorilor din România.
Realizările lui Daniel Solonca nu au trecut neobservate, ci au fost mediatizate în presă, la radio și televiziune, iar comunitatea locală le apreciază la justa lor valoare. Astfel, în anul 2016 el a fost protagonistul unei ediții a întâlnirilor organizate la Deva sub genericul „Premianții fără premii”, o campanie a societății civile în cadrul căreia erau evidențiate persoanele cu realizări notabile. De asemenea, începând din același an, el a fost cooptat în echipa de conducere a nou înființatei filiale județene Hunedoara a Asociației Nevăzătorilor din România, organizație reprezentativă pentru persoanele cu deficiențe de vedere din țara noastră.
Revenind asupra cărții „Diferențierea în procesul instructiv-educativ”, ne considerăm îndreptățiți să o recomandăm cu căldură, apreciind că ea constituie o lectură deosebit de utilă pentru toți cei care își asumă ca misiune educarea generațiilor de mâine, căci în paginile ei cadrele didactice vor întâlni exemple de bune practici din care să se poată inspira în activitatea la clasă, iar părinții vor găsi sfaturi utile referitoare la felul cum pot să își crească și să își educe copiii. Îi asigurăm pe toți că lectura acestei cărți va fi agreabilă și le va oferi cititorilor prilejul de a-și lărgi orizontul cultural și de a dobândi o încredere sporită în puterea educației.
Prof. dr. Anișor Pârvu
