Sari la conținut
Prima pagină » Blog » Vineri, 23 mai, vedetele au fost… bolurile tibetane!

Vineri, 23 mai, vedetele au fost… bolurile tibetane!

Vineri, 23 mai, la Atelierul de ”Armonie dincolo de vedere: Terapie incluzivă prin Muzică”, vedetele au fost… bolurile tibetane!”, am spus noi.
”Ba nu”, ne-au corectat ele râzând. ”Adevăratele vedete au fost copiii! Copiii de la Liceul Tehnologic Special ”Regina Elisabeta”, care au venit la atelier cu inimile deschise,
copiii care au avut răbdare să asculte poveștile noastre. Da, poveștile muzicale care ne colorează zilele, chiar și atunci când norii par să-și fi făcut cuib deasupra orașului.

Și Oana! Cum care Oana? Oana Mădălina Marin, fata cu vocea de cristal, cea care aduce liniște când rostește un cuvânt și magie când atinge un bol tibetan.
Ea a venit cu sunete care mângâie sufletul și cu o prezență care încălzește orice încăpere.

Alături de ea, Gabriel Victor Bâclea a țesut cu migală firele invizibile ale armoniei – cuvintele lui au sunat ca o poveste spusă la gura sobei.
Cu calmul său și darul de a face muzica accesibilă fiecăruia, a creat punți între sunet, emoție și înțelegere.

A fost o zi în care vibrațiile au vorbit mai tare decât cuvintele, iar zâmbetele au fost acompaniate de ecoul blând al armoniei”.

Evenimentul face parte din Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor, organizat de Fundația pentru Comunitate,
în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România, Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” și Armonika Projects,
din fonduri puse la dispoziție de MOL România.

#MOLRomania, #FundaţiapentruComunitate, #molpentrusanatateacopiilor,
#asociatianevazatorilordinromania, #nevazatoriisimuzica, #liceulreginaelisabeta,
#liceultehnologicspecialreginaelisabeta, #ArmokiaProjects, #gabrielvictorbaclea, #cristinaconstantina, #oanamarin,
#oanamadalinamarin, #metanoiadespresanatateprinmuzicoterapie

Sari la conținut