Sari la conținut
Prima pagină » Blog » Premieră în România: vot accesibilizat pentru nevăzători la două secții din București!

Premieră în România: vot accesibilizat pentru nevăzători la două secții din București!

Premieră în România: vot accesibilizat pentru nevăzători la două secții din București!

Asociatia Nevazatorilor din Romania are bucuria de a anunța că Biroul Electoral Central a aprobat un proiect pilot pentru asigurarea accesibilizării votului pentru nevăzători în două secții de votare din București la primul tur al alegerilor prezidențiale care va avea loc duminică 4 mai 2025.

Este vorba despre secțiile 323 și 324, care se află în sectorul 2, pe strada Vatra Luminoasă, în incinta școlii 49, vizavi de sediul organizației noastre.

Aici pot vota nu doar persoanele arondate, ci și, pe liste suplimentare, orice altă persoană cu dizabilități vizuale, indiferent dacă este din București sau din altă localitate.

❗️❗️Atenție! – însoțitorii fără probleme de vedere care locuiesc în București pot vota la aceste două secții doar dacă sunt arondați la ele, ori dacă au domiciliul sau reședința în perimetrul acoperit de ele, conform cărții de identitate. .

Această inițiativă de pionierat a putut fi pusă în practică grație colaborării dintre Autoritatea Electorală Permanentă , Asociația Nevăzătorilor din România și

ANR Filiala Bucuresti .

Astfel, pe lângă posibilitatea de a vota cu ajutorul unui însoțitor, persoanele cu deficiență de vedere își pot exprima acum opțiunea electorală în mod independent, în deplină confidențialitate. Considerăm că, dincolo de utilitatea pe care o are pentru fiecare alegător în parte, un asemenea demers contribuie la creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice cu privire la faptul că persoanele cu dizabilități sunt cetățeni cu drepturi și îndatoriri egale.

Prezentăm mai jos informațiile transmise de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la modul de exercitare a votului accesibilizat de către persoanele cu deficiență de vedere, precizând că acestea sunt disponibile, în cele două secții de votare, și în format audio.

Înainte de a intra în cabina de vot, vei primi ștampila, buletinul de vot, un șablon din plastic și două pagini tipărite în braille.

Buletinul de vot pentru alegerea Președintelui României turul 1 este introdus desfăcut în șablon. Dimensiunea sa desfăcută este A3 pe orizontală.

Șablonul pentru buletinul de vot are fante pentru fiecare poziție de pe buletinul de vot. Astfel, sunt 11 fante, iar fiecare corespunde unui competitor electoral. Deasupra fiecărei fante este scris în alfabet braille numărul poziției.

Separat, ai un material de două pagini pe care este scris, în alfabet braille, numărul poziției, numele competitorului electoral și formațiunea politică (partidul politic, alianța electorală), respectiv sintagma candidat independent, de la poziția respectivă.

Pe primul rând de pe șablon, de la stânga la dreapta, sunt fantele care corespund pozițiilor 1, 2, 7 și 8.

Pe al doilea rând de pe șablon, de la stânga la dreapta, sunt fantele care corespund pozițiilor 3, 4, 9 și 10.

Pe al treilea rând de pe șablon, de la stânga la dreapta, sunt fantele care corespund pozițiilor 5, 6 și 11.

Trebuie să aplici ștampila cu mențiunea „VOTAT” în interiorul fantei care corespunde poziției competitorului pentru care dorești să îți exprimi opțiunea de vot.

Pozițiile de pe buletinul de vot sunt după cum urmează:

 

POZIȚIA 1: GEORGE-NICOLAE SIMION

ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR AUR

 

POZIȚIA 2: GEORGE-CRIN-LAURENȚIU ANTONESCU

ALIANȚA ELECTORALĂ ROMÂNIA ÎNAINTE PSD PNL UDMR

 

POZIȚIA 3: ELENA-VALERICA LASCONI

UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA USR

 

POZIȚIA 4: CRISTIAN-VASILE TERHEȘ

PARTIDUL NAȚIONAL CONSERVATOR ROMÂN PNCR

 

POZIȚIA 5: MARCELA-LAVINIA ȘANDRU

PARTIDUL UMANIST SOCIAL LIBERAL PUSL

 

POZIȚIA 6: VICTOR-VIOREL PONTA

CANDIDAT INDEPENDENT

 

POZIȚIA 7: SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU

PARTIDUL NOUA ROMÂNIE PNR

 

POZIȚIA 8: SILVIU PREDOIU

PARTIDUL LIGA ACȚIUNII NAȚIONALE PLAN

 

POZIȚIA 9: JOHN-ION BANU-MUSCEL

CANDIDAT INDEPENDENT

 

POZIȚIA 10: PETRU-DANIEL FUNERIU

CANDIDAT INDEPENDENT

 

POZIȚIA 11: NICUȘOR-DANIEL DAN

CANDIDAT INDEPENDENT

 

După exprimarea opțiunii de vot, trebuie să ridici capacul șablonului, folosind clapeta aflată în partea dreaptă.

Scoate buletinul de vot și împăturește-l, în așa fel încât alegerea ta să rămână secretă.

Părăseşte cabina de vot şi introdu buletinul de vot în urnă.

Ai grijă să nu scapi ştampila în urnă! Restituie ştampila, șablonul și foile braille membrilor biroului electoral al secţiei de votare.

Felicitări!👩‍🦯👩‍🦯👩‍🦯

Îți mulțumim pentru implicarea civică! 👩‍🦯🧑‍🦯

#votaccesibilizatnevazatori, #asociatianevazatorilordinromania, #anrfilialabucuresti, #nevazatoribucuresti, #autoritateaelectoralapermanenta, #nimicdesprenoifaranoi, #votnevazatori,

Sari la conținut