Evenimentul „Vestitorii primăverii”, desfășurat pe data de 2 martie, a adunat în sala de festivități a Asociației Nevăzătorilor peste o sută de spectatori. A fost o celebrare vibrantă a anotimpului renașterii, reunind artiști talentați care au încântat publicul cu momente ce s-au transformat în amintiri de neuitat.
Seara a debutat cu expoziția artistei Monica Gabriela Ioniță, care a oferit o perspectivă inedită asupra artei prin intermediul simțului tactil. Această inițiativă reflectă dorința artistei de a crea o conexiune profundă între oameni prin creațiile sale, permițându-le să „vadă” arta într-un mod unic și personal.
În continuare, Ștefan Leonard Țîcu, juniorul super talentat al evenimentului, a susținut un miniconcert la pian, purtând audiența într-o călătorie prin universul clasic. Interpretarea sa a adus o notă de eleganță și rafinament serii, captivând inimile ascultătorilor. Succes, Ștefan – Leonard, în tot ceea ce îți propui să realizezi!
Oana Sîrbu a oferit, prin momentul ei, clipe de neuitat audienței, piesele mai noi sau consacrate ajungând direct la inima publicului. De altfel, minunata artistă a mărturisit că dedică acest minirecital în memoria lui George Nicolescu și ansamblului ”Optimiștii” care nu mai există demult, dar alături de care a făcut cândva turnee.
Carisma și energia sa au creat o atmosferă specială plină de emoție și nostalgie.
În încheiere, formația Olly & Foxy Lady, compusă din Roxana Stroe și Olivia Păun, a adus un plus de dinamism evenimentului. Prin combinația de chitară și voce, cele două artiste au oferit momente muzicale electrizante, lăsând o impresie puternică asupra tuturor celor prezenți.
„Vestitorii primăverii” s-a dovedit a fi un eveniment remarcabil, celebrând diversitatea expresiilor artistice și oferind publicului o experiență culturală deosebită.
Mii de mulțumiri artiștilor, care au cântat pro bono, și tuturor celor ce s-au implicat în organizarea evenimentului – Cristian Vasile (creierul și sufletul acțiunii
), Petru Danci (vrăjitorul de la pupitrul de sunet), Izabella Dumitra și Mihai Pop (celebrul nostru cuplu de prezentatori), Luiza Dumitrescu – Stavrositu și Cristina Constantina David (zânele care au oferit celor prezenți dulciuri și mărțișoare din partea noastră), Tudoriţa Dinică, Claudiu Constantin, Eugen Ilie (spiriduşii de la tipografia braille care au creat şi oferit felicitări de Mărţişor accesibilizate).
Mulțumim publicului drag, o primăvară minunată vă dorim!


