Sari la conținut
Prima pagină » Blog » Briefing de presă la finalul ședinței de guvern susținut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin

Briefing de presă la finalul ședinței de guvern susținut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin

Mihai Constantin: Bună ziua şi bun găsit la sesiunea de informare publică după ședința Guvernului de astăzi, joi 7 noiembrie 2024. Încep cu o decizie care vizează indemnizațiile pentru completarea veniturilor persoanelor care au lucrat în condiții cu handicap. Guvernul României a aprobat, prin ordonanță de urgență, modificarea și completarea Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prin care se introduce, începând de la data de 1 ianuarie 2025 o indemnizație lunară de solidaritate pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat care au și calitatea de pensionar pentru limita de vârstă. Cuantumul indemnizației de solidaritate va fi stabilit prin raportare la cuantumul pensiei pentru limite de vârste aflat în plată și va fi majorat anual în luna ianuarie cu procentul de majorare al indicatorului social de referință ISR, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Actul normativ elaborat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și aprobat de Guvern în ședința de astăzi prevede și acordarea unui punct de sprijin pentru persoanele cu handicap vizual grav, pentru persoanele cu handicap grav și handicap accentuat care după data de 1 ianuarie 2025 vor dobândi calitatea de pensionar. Astfel, un punct de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap vizual grav și handicap grav – 0,5 puncte de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap accentuat. Valoarea acestui punct de sprijin reprezintă 0,125 din acel indice de referință ISR. Noile prestații sociale vor fi acordate de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, pe baza informațiilor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice. Pentru a consolida incluziunea persoanelor cu dizabilități, actul normativ aprobat de Guvern instituie obligația angajatorilor de a dovedi că au solicitat sprijinul organizațiilor reprezentative pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități.
Tot din consultările guvernului cu mediul de afaceri, şi de această dată, au rezultat propuneri de modificare și simplificare a legislației fiscale. O serie de modificări pentru reducerea birocrației și simplificarea procedurilor administrative în cazul contribuabililor persoane fizice care obțin venituri extra-salariale, au fost aprobate de Guvern printr-o ordonanță de urgență de modificare a Codului fiscal. Prin actul normativ se reglementează formularul inteligent EDU – declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, precompletată cu informațiile deținute de ANAF privind veniturile înregistrate și disponibile în baza de date a instituției. Măsura are în vedere determinarea automată a bazelor anuale de calcul pentru stabilirea CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în scopul unei mai bune colectări a acestora, prin reducerea și eliminarea erorilor de calcul și de declarare.
Printr-o altă ordonanță de urgență se introduc noi prevederi în ceea ce privește reglementarea sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport, cum este cunoscut. Astfel, se creează posibilitatea ca, în procesul de verificare a agenților economici care utilizează sistemul RO e-Transport, organele de control ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală să poată utiliza și informații deținute de companiile naționale și societățile naționale cu capital integral de stat. O altă modificare vizează instituirea unui sistem gradual de aplicare a sancțiunilor complementare confiscării, respectiv confiscarea într-un procent de: 15% din contravaloarea bunurilor nedeclarate, în cazul contribuabililor aflați la prima abatere; 50% din contravaloarea bunurilor nedeclarate, în cazul contribuabililor aflați la cea de-a douaa abatere; și 100% în situația în care operatorul economic săvârșește trei astfel de contravenții.
Continui cu decizia prin care proiectul de investiții dezvoltate la Oradea de compania Nokian Tyers va fi susținut de Guvern, printr-un ajutor de stat de aproape 100 de milioane de euro, acordat sub formă de grant, dintr-o investiție totală, vă reamintesc, de peste 625 milioane euro. În județul Bihor, Nokian Tyres va dezvolta o unitate de producție nouă pentru producerea de anvelope pentru autoturisme, cu o capacitate planificată de 6 milioane de unități pe an, care va încorpora tehnologie de ultimă generație.
Fabrica din România va crea peste 550 de noi locuri de muncă și va începe producția comercială anul viitor, în 2025. Sprijinirea investiției de către statul român are un efect multiplicator semnificativ în economie, la nivel regional și local, în ceea ce privește stimularea creării de locuri de muncă, cât și în ceea ce privește creșterea cifrei de afaceri cu parteneri și furnizori. Ajutorul de stat reprezintă o pârghie importantă de sprijin și pentru alte investiții.
Pentru modernizarea echipamentelor de transport public de călători vor fi achiziționate 23 de locomotive electrice noi, capabile să atingă viteza de 160 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, precum și nouă rame electrice interregionale de lung parcurs. Noile locomotive vor deservi principalele rute electrificate sau în curs de electrificare ale rețelei CFR. Intrarea noilor locomotive și rame electrice în Parcul Feroviar vor contribui la reducerea poluării și la creșterea eficienței transportului public și al confortului călătorilor. Valoarea totală a investiției depășește 1,2 miliarde lei, iar finanțarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
În paralel, avansează și investițiile pentru modernizarea infrastructurii feroviare. Linia de cale ferată Ploiești-Focșani, cu o lungime de peste 143 km, va intra în reabilitare. Lucrările sunt estimate să dureze trei ani, iar acest proiect va duce la creșterea siguranței și confortului călătorilor, reducerea timpilor de călătorie, dar și a emisiilor de poluanți.
O altă hotărâre de guvern instituie faptul că la Cluj va continua construcția noului sediu al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, lucrările fiind la ora actuală finalizate în proporție de 78%. Ca urmare însă a unor schimbări de natură legislativă, tehnică și economică survenite pe parcursul execuției lucrărilor, a devenit necesară reaprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici ai acestui obiectiv de investiții, astfel încât soluțiile tehnice implementate să fie adaptate la situația din teren a amplasamentului și să corespundă noilor normative în vigoare. Valoarea totală a investiției depășește 265 milioane lei, iar lucrările sunt estimate să se finalizeze într-un an și două luni.
Un nou stadion, modern, la standarde UEFA, va fi construit la Brașov. Stadionul Tineretului din municipiul Brașov, o investiție de aproape 164 milioane de lei din fonduri naționale, va avea o capacitate de 9.716 locuri și va fi realizat în următoarele 19 luni. Noul stadion va fi construit în locul actualei Arene a Tineretului.
De asemenea, o altă hotărâre de guvern certifică faptul că Spitalul Clinic „Căi Ferate nr. 2” din București va trece din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în subordinea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Această decizie are în vedere menținerea activităților medicale într-un sistem integrat, ceea ce va determina îmbunătățirea accesibilității și a calității serviciilor de sănătate, precum și o mai bună instruire și pregătire a studenților la medicină și a rezidenților.
Programul „Masă sănătoasă în școli” va primi o alocare suplimentară de 9,5 milioane de lei, ceea ce va însemna că încă 11.500 de copii vor putea beneficia de un pachet alimentar sau de o masă caldă la școală sau la grădiniță.
Astfel, finanțarea pentru acest program destinat susținerii elevilor din medii defavorizate va ajunge la peste 1,139 miliarde lei, ceea ce înseamnă peste 450.000 de copii care vor primi un pachet alimentar sau o masă caldă. Pachetul alimentar este în valoare de 15 lei pe zi și se acordă în zilele în care copiii urmează cursurile.
În perspectiva vizitei prim-ministrului Marcel Ciolacu în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Guvernul a aprobat astăzi un memorandum ce actualizează convenția dintre cele două țări în domeniul impozitării și prevenirii evaziunii fiscale.
Noul document ține cont de modificările aduse în legislația românească în cursul anului 2023, cât și de cele racordate la perspectiva obiectivului României de aderare la OCDE. Vizita de lucru a premierului României la Londra va avea loc în perioada 12-13 noiembrie anul curent 2024 și va include întrevederi cu prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și cu speakerul Camerei Comunelor din Londra. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu va participa la Forumul Economic România-Marea Britanie.
În încheiere, punctez că guvernul a aprobat şi a trimis către Parlament în procedură de urgență două proiecte de lege. Primul vizează şi propune ca Guvernul României să atribuie Guvernului Statelor Unite ale Americii contractele de tip ‘Letter of Offer and Acceptance’ pentru achiziționarea a 32 de avioane F-35, de motoare, muniții, suport logistic inițial, acces permanent la lanțul global de suport al F-35, echipamente și servicii și de instruire a personalului navigant de aviație, a personalului de sprijin și a personalului tehnic ingineresc de aviație, echipamente criptografice cu regim special, asistență de specialitate, precum și realizarea de proiecte de cooperare industrială constând în transfer de tehnologie sau produse. Fondurile necesare se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale sau prin împrumuturi ori garanții de împrumuturi oferite de Guvernul Statelor Unite sau printr-o combinație a acestor variante.
De asemenea, se propune încheierea de către Ministerul Apărării Naționale și Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a unor acorduri de înțelegere cu producătorul avionului F-35 pentru realizarea proiectelor de cooperare industrială.
Cel de-al doilea proiect de lege aprobat de guvern și trimis în procedură de urgență către parlament se referă la abilitarea guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare următoare. Domeniile în care guvernul va putea emite ordonanțe pe perioada vacanței sunt în număr de 11 și le enumăr: finanțe și economie, dezvoltare, lucrări publice și administrație, agricultură, muncă și solidaritate socială, digitalizare, sănătate, transporturi și infrastructură, investiții și proiecte europene, cultură, mediu și prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.
A avut loc, de asemenea, și informarea săptămânală cu privire la organizarea scrutinelor care urmează în luna noiembrie și în luna decembrie şi, după cum probabil există un grad de așteptare, guvernul a emis și o hotărâre de guvern prin care se va desecritiza o hotărâre de guvern emisă în anul 2022 și clasificată, referitoare la o acțiune a RAPPS de reabilitare a unui imobil și de transferare a acestui imobil spre folosință ca reședință oficială, cu destinația ocupantului ca fiind din categoria foștilor șefi de stat.
Această hotărâre de guvern va fi publicată astăzi în Monitorul Oficial, iar ca anexă va conține acea Hotărâre de Guvern din anul 2022. Astfel declasificarea s-a făcut într-un mod legal, aşa cum este prevăzut, și va trebui să o așteptăm în Monitorul Oficial pentru a vedea ce conține acea hotărâre din 2022.
Urmează, de asemenea, ca de obicei, un consistent comunicat care conține detalii despre deciziile luate astăzi de către executiv. Dacă vă pot fi de folos, vă răspund la întrebări. Vă rog,.
Reporter: În momentul de față, Secretariatul General a precizat costurile la care s-a ajuns până în prezent cu renovarea vilei: 2,8 milioane de euro. Când vom putea să vedem și costurile ulterioare, vor exista precizări periodice?
Mihai Constantin: Nu știu un asemenea calendar de informare. Este important, zic eu, să așteptăm să vedem hotărârea clasificată în 2022, care va conține întreg contextul și după aceea, dacă aceste informații nu mai sunt clasificate, cred că RAPPS va trebui să răspundă solicitărilor din partea presei sau a oricărei persoane.
Reporter: Sunt nenumărate solicitări care au fost depuse de mass-media la RAPPS. Nu s-a ținut cont de termenul legal, nu există nicio precizare, niciun răspuns. Dumneavoastră știți de ce RAPPS nu respectă legea și nu răspunde solicitărilor?
Mihai Constantin: Să zicem că înțeleg esența informării dumneavoastră și, repet, răspunsul meu de mai devreme, după desecretizarea de astăzi prin hotărâre de guvern adoptată de către executivul Marcel Ciolacu, RAPPS nu va mai putea, cel puțin invoca, faptul că acele informații pe care le solicitați sunt clasificate și să sperăm că, în interesul informării publicului, veți primi și răspuns.
Reporter: Bună ziua! Ce avizatori apar pe acea hotărâre de guvern? Când a fost dată mai exact? În 2022?
Mihai Constantin: În 2022 nu am data exactă și ea reprezintă…
Reporter: Iulie, luna iulie?
Mihai Constantin: Nu știu. Vom vedea în monitor. Va trebui să aveți puțină răbdare. De ce? Şi explic imediat de ce nu am aceste informații, pentru că până când va apărea în Monitorul Oficial, este ea este încă un document clasificat, la care eu nu am avut acces.
Reporter: Şi ce avizatori sunt acolo?
Mihai Constantin: Păi asta urma să spun, nu am cum să vă răspund la întrebare atâta vreme când nu am văzut acel HG din 2022. El, însă, va fi public astăzi, ca anexă la hotărârea adoptată astăzi de către Guvern. Hotărârea adoptată astăzi de către Guvern spune că acel HG din 2022 nu mai este clasificat și îl și publică. Acolo se vor vedea toate semnăturile și contra-semnăturile și avizele luate cu doi ani în urmă.
Reporter: Mulţumesc!
Mihai Constantin: Vă mulțumesc și eu foarte mult și, așa cum am spus, urmează un comunicat și vă doresc să ne revedem sănătoși.

https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/briefing-de-presa-la-finalul-edintei-de-guvern-sustinut-de-purtatorul-de-cuvant-al-guvernului-mihai-constantin1730976270

 

Sari la conținut