Sari la conținut
Prima pagină » Blog » Europeanul de Șah al Nevăzătorilor s-a jucat în România!

Europeanul de Șah al Nevăzătorilor s-a jucat în România!

În perioada 16-24 iunie, a avut loc la Ploiești, la hotelul Central, în organizarea Asociației Nevăzătorilor din România (ANR), Campionatul European Individual de Șah pentru deficienți de vedere, cu participarea a 63 de sportivi din 22 de țări.

Această competiție de anvergură, desfășurată o dată la patru ani, sub auspiciile Federației Internaționale de Șah pentru Nevăzători (International Braille Chess Association – IBCA), reunește cei mai valoroși șahiști cu dizabilități vizuale de pe continent.

S-au jucat nouă runde, în sistem elvețian, timpul de gândire alocat fiecărui șahist fiind de 120 minute + 30 secunde (care se adaugă la fiecare mutare efectuată).

Rezultatele, clasamentul, partidele, precum și fotografii de la fața locului se găsesc la următoarea adresă web:

https://chess-results.com/tnr924439.aspx?lan=27

România a avut în concurs șase jucători: Mihai Dima și Mihai Bursuc din București, Vasile Carapit și Gheorghe Bratu din Buzău, Petrea Canea din Bacău și Costică Marchidan din Brașov. Faptul a fost posibil și grație sprijinului financiar primit din partea Federației Române de Șah (care a finanțat două locuri) și a asociației Șah în școală (care, prin președintele său, domnul Vlad Ungureanu, a acoperit costurile pentru un participant). De aceea, înainte de a consemna aspectele de ordin tehnic, ținem să le adresăm cele mai calde mulțumiri. Cât despre ceilalți trei șahiști, asociația noastră a asigurat pentru ei gratuit atât transportul zilnic de la București la Ploiești, cât și cazarea la sediu.

Întrecerea în sine a fost una intensă și spectaculoasă, atât prin răsturnările de clasament apărute în cursul ei, cât și prin  partidele pe care le-a prilejuit. Titlul a fost câștigat, conform așteptărilor, de principalul favorit, polonezul Tazbir Marcin, singurul mare maestru internațional din concurs, posesor al unui impresionant ELO de 2.500, care, cu șase victorii și trei remize, a acumulat 7,5 puncte. L-au urmat pe podium conaționalul său Jacek Stachanczyk (maestru internațional, , al 10-lea pe lista de start) și spaniolul Roberto Clemente-Llamero (favorit 11), ambii cu 6,5 puncte. Merită fără îndoială evidențiată evoluția spaniolului de origine română Gavril Drăghici, situat al optulea în ierarhia finală, cu 6 puncte, în condițiile în care a jucat în ultima rundă cu titlul pe masă, cum se spune, chiar împotriva celui ce avea să devină campion european. Revelația acestei ediții a constituit-o fără îndoială tânărul macedonean Stefan Melnik, în vârstă de 16 ani, cotat al 51-lea, care a reușit nu doar să ocupe în final locul al 17-lea, ci și să câștige nu mai puțin de 131 puncte ELO.

Dintre sportivii români, cele mai bune rezultate le-au obținut Mihai Dima (numărul 21 pe lista de start), care s-a clasat pe locul al 15-lea, cu 5,5 puncte, și Vasile Carapit (numărul 41 la start), care a încheiat pe poziția a 23-a, cu 5 puncte.

Țara noastră a găzduit în premieră acest eveniment prestigios, ceea ce ne bucură și ne onorează. De aceea, ținem să ne exprimăm și pe această cale gratitudinea față de cei ce au completat echipa de organizare, condusă de responsabilul Serviciului Sport din cadrul ANR Sorin Lăpădatu. Este vorba despre arbitri internaționali Radu-Cătălin Chirilă și Radu-Pompiliu Șofran, medicul oftalmolog Angela Ciubotaru, președintele Asociației Județene de Șah Prahova, Constantin Țurlea, și entuziaștii voluntari pe care i-a adus, angajații filialei locale a ANR și, nu în ultimul rând, conducerea hotelului Central. Fără susținerea lor, totul ar fi fost fără îndoială mult mai greu, dacă nu chiar imposibil.

La festivitatea de premiere, au fost prezenți și au înmânat primilor trei clasați cupele și diplomele secretarul general al Federației Române de Șah, Gabriel Grecescu, prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, viceprimarul municipiului Ploiești, Daniel Nicodim și președintele Federației de Șah din Muntenegru, Jovan Milovic, în calitate de organizator al următorului mare eveniment șahist pentru nevăzători – Campionatul Mondial IBSA, care va avea loc în octombrie.

Dincolo de trofeele oferite laureaților, fiecare jucător a primit o diplomă de participare. De altfel, pentru că ne-am dorit foarte mult ca toți oaspeții (sportivi și însoțitori deopotrivă) să păstreze o amintire cât mai pregnantă a evenimentului de la Ploiești, le-am pregătit câte un cadou, cu ajutorul sponsorilor noștri, cărora le suntem recunoscători: Aqua Carpatica, Ostrovit SA, Heidi Chocolate, Gorgona Design și Ventali. Totodată, pentru a da culoare programului și pentru a ilustra specificul locului, am organizat o excursie la salina Slănic Prahova și o vizită ghidată la Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”.

După ce reprezentantul IBCA, maestrul internațional polonez Piotr Dukaczewsky, a declarat închisă competiția și după ce principalii performeri au dat interviuri pentru emisiunea de șah „Strategie în alb și negru” de la Realitatea TV, a urmat cina festivă. Tortul special, decorat cu afișul acestui Campionat European, șampania, fotografiile de grup, strângerile de mâini și îmbrățișările au fost notele sub semnul cărora s-a încheiat cel mai important eveniment sportiv pentru deficienți de vedere organizat de România în anul 2024.

(redacția)

Sari la conținut