În perioada 11-18 mai 2024, la Sierakow, în Polonia, s-a desfășurat cea de-a 23-a ediție a Campionatului european de popice rezervat deficienților de vedere.
La această competiție, România a concurat atât la feminin, cât și la masculin.
Echipa feminină, formată din RoxanaMunteanu – B1, Mariana Tescu – B2, ambele din județul Iași și Claudia Boandă din Mureș – B3, a luat startul alături de alte patru formații și a obținut medalia de bronz.
Roxana Munteanu, care a avut de înfruntat 11 concurente, s-a calificat în finala categoriei de pe a VI-a poziție și a terminat competiția pe același loc.
În finala categoriei B3, Claudia Boandă s-a calificat pe locul II, din 10 jucătoare, câștigând două medalii de argint – la individual simplu și compus.
Echipa masculină, alcătuită din Vasile Tinu Pop din mureș și Albert Troba din Satu Mare – B1, Tiberiu Oreian din Mureș și Florin Marin Bala din Alba – B2, Pal Levente Ordog din Mureș și Constantin Tescu din Iași – B3, a fost decompletată ulterior, întrucât, după examenul medical obligatoriu, Constantin Tescu a fost încadrat în categoria B2.
În ciuda acestor dificultăți neprevăzute, el s-a calificat în finala noii categorii cu al VI-lea rezultat și a închiat concursul pe locul V, atât la individual simplu, cât și la individual compus.
De asemenea, Vasile Tinu Pop s-a calificat în finala categoriei B1, obținând locul VI la individual simplu și locul V la individual compus, iar Pal Levente Ordog a intrat în finala categoriei B3 pe locul IV, clasându-se, atât la individual simplu, cât și la individual compus, pe locul VI.
De remarcat că, la această categorie, reprezentantul Slovaciei a stabilit un nou record mondial.
Felicitări tuturor jucătorilor noștri și mult succes la următoarele competiții!