Ca urmare a solicitării Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), adresată domnului Prim -Ministru Marcel Ciolacu de a interveni de urgență pentru rezolvarea celor mai stringente probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități din România, Cancelaria Prim-Ministrului a invitat delegația CNDR să ia parte la o întâlnire de lucru privind problemele persoanelor cu dizabilități, care a avut loc pe data de 1 noiembrie 2023, la Palatul Victoria.
La întâlnirea de lucru au fost invitați reprezentanți din: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Finanțelor, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Națională de Pensii Publice.
Din delegația noastră au făcut parte doamna Daniela Tontsch, președinte al CNDR, doamna Claudia Brătan, director executiv al CNDR, doamna Georgeta Crișu, președinta ANCAAR și domnul Tudorel Tupiluși, președintele Asociației Nevăzătorilor din România.
În cadrul întâlnirii, condusă de către doamna Victoria Stoiciu – consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, au fost analizate cele patru puncte revendicate de Consiliul Național al Dizabilității din România:
- indemnizația de handicap – CNDR a propus ca aceasta să se raporteze la salariul minim net pe economie astfel: 50% pentru persoanele încadrate în gradul grav de handicap, 40% pentru persoanele încadrate în gradul accentuat și 30% pentru persoanele încadrate în gradul mediu.
- formula de calcul a pensiei – CNDR insistă ca, pentru persoanele cu dizabilități, formula de calcul a pensiei să rămână cea prevăzută de Legea nr. 263/2010, în vigoare la această dată.
- Subvenționarea tehnologiei asistive pentru persoanele cu dizabilități.
- Accesibilizarea spațiului fizic și informațional.
Accesibilizarea este un element crucial pentru a permite persoanelor cu dizabilități să participe pe deplin la viața socială, economică și culturală. Este necesar să se accelereze procesul de accesibilizare a mediului fizic, precum și al mediului digital. Aceasta va implica adaptarea infrastructurii, a clădirilor și site-urilor web pentru a fi accesibile pentru toate categoriile de persoane cu dizabilități.
Noi am solicitat ca și organizațiile non-guvernamentale ale persoanelor cu dizabilități să fie eligibile pentru depunerea proiectelor privind accesibilizarea mediului fizic și informațional.
Conform celor stabilite la această întâlnire, ANPDPD va analiza impactul bugetar în urma propunerilor făcute de CNDR.
CNDR va fundamenta solicitările legate de barierele în achiziția tehnologiei asistive, scutirea de TVA pentru dispozitivele medicale și tehnologia asistivă, implicarea organizațiilor în procesul de investiții în accesibilizare.
După parcurgerea acestor etape, va avea loc o nouă întâlnire de lucru cu aceeași participanți.
Ținem să precizăm că, în cazul în care propunerile noastre nu vor fi luate în considerație, dacă nu se va căuta, cu sinceritate și bună credință, identificarea unor soluții pentru problemele pe care le-am semnalat, presiunile exercitate de beneficiarii noștri ne vor obliga să organizăm o amplă mișcare de protest pe data de 4 decembrie cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.