Ca urmare a numeroaselor solicitări primite din întreaga țară de la angajați nevăzători din instituții bugetare și în contextul afirmațiilor făcute în spațiul public de către mai mulți membri ai Guvernului cu privire la preconizata adoptare a unui act normativ prin care să fie interzis cumulul pensiei cu salariul plătit din fonduri publice, ne-am adresat autorităților solicitând exceptarea de la această măsură a persoanelor cu deficiență vizuală. Astfel, dat fiind faptul că potrivit legislației în vigoare, printre categoriile de persoane care pot cumula pensia cu salariul se numără și nevăzătorii, am făcut demersuri atât către Prim-ministrul României domnul Florin CÎȚU cât și către Ministrul muncii doamna Raluca TURCAN.
În documentul transmis, am evidențiat importanța menținerii acestei posibilități întrucât constituie deopotrivă un stimulent și o oportunitate pentru persoanele cu deficiență de vedere în condițiile în care oferta de locuri de muncă accesibile categoriei pe care o reprezentăm este, după cum bine se știe, extrem redusă. Mai mult, cum numărul beneficiarilor acestei prevederi este foarte scăzut, impactul bugetar poate fi considerat nesemnificativ în raport cu implicațiile sociale pozitive. În final, ne-am exprimat convigerea că dată fiind disponibilitatea pe care factorii decizionali au arătat-o față de problematica dizabilității vor fi identificate variantele optime pentru a soluționa în mod favorabil solicitarea noastră oferind astfel un sprijin concret persoanelor cu deficiență vizuală.