Astăzi, 28 ianuarie 2021, a avut loc la sediul Ministerului Muncii și Protecției Sociale o întâlnire între Președintele Asociației Nevăzătorilor din România (ANR), domnul Tudorel Tupiluși, și noul ministru al muncii și protecției sociale, doamna Raluca Turcan.
În cadrul acestei întâlniri, au fost abordate mai multe teme de interes pentru persoanele cu deficiențe de vedere, dintre acestea evidențiindu-se problema privind imposibilitatea accesării platformei de programare în vederea vaccinării.
În pofida faptului că, la propunerea ministrului muncii și protecției sociale, Guvernul a aprobat ca persoanele cu dizabilități să fie eligibile pentru etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, ele nu se pot programa direct pe platforma dedicată, nici personal, nici prin intermediul entităților furnizoare de servicii sociale, din cauza problemelor de sistem.
Doamna ministru Turcan a precizat că, în cel mai scurt timp, va interveni pentru identificarea de soluții care să remedieze problemele tehnice apărute pe platforma de programări, astfel încât persoanele cu dizabilități să poată beneficia de vaccin.
În această ordine de idei, am transmis deplina noastră disponibilitate ca, prin structurile teritoriale pe care le avem, structuri ce acoperă, după cum bine se știe, întreg teritoriul țării, să ne implicăm în această campanie de vaccinare, venind astfel în sprijinul deficienților de vedere.
Un alt subiect de mare interes abordat în cadrul discuțiilor a vizat legislația națională privind pensiile publice, în sensul în care legea pensiilor ce ar urma să intre în vigoare generează, în forma actuală, o inechitate socială pentru nevăzători. Astfel, în cazul persoanelor cu deficiență vizuală care se vor pensiona începând cu data de 1 septembrie 2021, pensiile vor fi semnificativ mai mici decât ale celor care s-au pensionat deja, în condiții identice de salarizare şi de stagiu de cotizare.
Am discutat în acest sens trei scenarii posibile, care urmează a fi analizate și dezbătute în cadrul grupului de lucru ce urmează a fi constituit, împreună cu reprezentanții noștri, la Ministerul Muncii si Protecției Sociale.
De asemenea, am reafirmat dorința ca organizațiile reprezentative ale persoanelor cu dizabilități și Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), instituție aflată în coordonarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, să aibă un permanent dialog consultativ și constructiv, în baza scopului lor comun.
Doamna ministru Raluca Turcan a dat asigurări că pentru orice modificare sau inițiere de act normativ care vizează persoanele cu dizabilități de vedere se va consulta în prealabil cu organizațiile care apără și promovează interesele acestora.
Mulțumim pe această cale doamnei ministru pentru promptitudinea cu care a răspuns solicitării noastre, precum și pentru deschiderea de care a dat dovadă în vederea unor viitoare întâlniri și discuții care să conducă la rezolvarea problemelor specifice ale persoanelor cu dizabilități vizuale.