Întrunit în şedinţă extraordinară, prin teleconferinţă, în data de 22 iulie a.c., Consiliul Director al ANR a adoptat următoarele hotărâri:
- Aprobarea proiectului activităţilor specifice şi a bugetului de cheltuieli estimat pentru anul 2021, documente ce urmează să fie depuse până la data de 31 iulie a.c. la Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.
- Aprobarea unui Statut-cadru, în bază căruia filialele ANR să îşi poată elabora propriile statute, până la sfârşitul lunii septembrie. Documentul urmează să fie transmis filialelor în cel mai scurt timp.
- Anularea ediţiei din acest an a Festivalului de artă dramatică „Mihai Codreanu”, din cauză că, în contextul problemelor de sănătate publică, trupele de actori se află în imposibilitatea de a se pregăti.
- Convocarea în şedinţă extraordinară, până cel târziu la data de 1 septembrie a.c., a Consiliului Director al Filialei ANR Neamţ, ca urmare a nerespectării hotărârilor Adunării Generale naţionale.
- Împuternicirea Preşedintelui ANR, domnul Tudorel Tupiluşi pentru a semna contractul de finanţare al proiectului „BlindHUB”, declarat câştigător la concursul iniţiat de Fundaţia Orange. Proiectul se va desfăşura în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, pe o perioadă de 2 ani şi va avea o finanţare de 99.118,26 euro.
În cadrul şedinţei au fost discutate şi aprobate propunerile pe care organizaţia noastră le va transmite Secretariatului General al Guvernului în vederea modificării Ordonanţei nr. 26/2000, act normativ aflat în procedură de pre-consultare publică.
De asemenea, Consiliul Director a luat act de demisia, din motive personale, a preşedintelui Filialei ANR Hunedoara, domnul Szekely Csaba. Conform prevederilor Statutului, Consiliul Director al filialei l-a desemnat pe domnul Vicepreşedinte Viorel Şerban ca preşedinte interimar, pentru maximum şase luni, urmând ca în acest interval de timp să se organizeze alegeri.
În numele Consiliului Director al ANR,
Preşedinte
Tudorel Tupiluşi