Către comunitatea persoanelor cu deficiențe de vedere
Lumea în care trăim și nu mai puțin societatea românească se află într-un moment critic, din cauza răspândirii coronavirusului, iar persoanele cu deficiență vizuală, grup prin excelență vulnerabil, sunt din păcate foarte expuse.
Tocmai de aceea, consider că este de datoria mea să mă adresez dumneavoastră pentru a vă ruga să respectați cu strictețe recomandările autorităților și pentru a vă aminti că Asociația Nevăzătorilor din România, prin structurile sale naționale și teritoriale, vă este alături în acest moment dificil. Dacă vă confruntați cu probleme, dacă aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să vă adresați filialelor de care aparțineți. De asemenea, în cazul în care cunoașteți persoane cu deficiență vizuală afectate de noul coronavirus, vă rog să apelați la filiale și vă asigur că, în măsura posibilităților, vă vor ajuta.
Este foarte important ca fiecare dintre noi să aibă grijă de el însuși, pentru că numai astfel putem fi de folos celor ce ne sunt dragi. Dacă o vom face cu responsabilitate și cu solidaritate, vom trece cu bine peste această încercare.
Să fiți sănătoși și Dumnezeu să vă ajute.
Tudorel Tupiluși
(președinte)