Autor – Izabella Dumitra
În perioada 18-29 iunie, am avut privilegiul să fiu membră a promoţiei 2018 a cursului “Radioul – o meserie pentru nevăzători”. Cursul a fost organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, a fost susţinut de Asociaţia Culturală Green Sugar Concept şi finanţat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.
Au fost două săptămâni foarte intense, am lucrat cu destul spor, ne-am amuzat de minune, am fost instruiţi de nişte profesionişti desăvârşiţi, care s-au străduit cu dăruire să ne iniţieze în secretele unui redactor de emisiuni radiofonice şi care ne-au dovedit că ne respectă suficient pentru a ne pune serios la treabă.
Am aflat cum să realizăm un interviu, cum să alegem întrebările în funcţie de tipul acestuia, cum să prezentăm un program de dimineaţă, de prânz sau de seară, ce tonalitate să adoptăm în rubricile de sport ori în citirea ştirilor, cum să facem tranziţia de la o melodie la alta, cum să gestionăm sosirea unui invitat surpriză, cum să ieşim onorabil dintr-o convorbire telefonică dezagreabilă, cum să traducem în timp real o discuţie purtată în limba engleză, cum să-i aducem pe ascultători într-o anumită stare de spirit şi multe altele.
De asemenea, am deprins câteva tehnici folositoare unui voiceover şi am constatat că un nevăzător talentat poate să transforme recitarea expresivă a textelor publicitare într-o adevărată meserie.
Sigur că unii dintre participanţi erau ceva mai familiarizaţi cu noţiunile care ne-au fost predate la curs, însă am considerat că e deontologic să relatez această experienţă comună din perspectiva celui care nu a mai făcut niciodată radio.
În ce priveşte partea de sunetistică, mânuirea mixerului sau prelucrarea înregistrărilor, recunosc deschis că nu am ajuns la performanţe notabile şi cred că aici ar fi loc de mai bine. Evident că această problemă nu e simplă, evident că este nevoie de adaptarea computerelor şi de căutarea unor softuri prietenoase cu tehnologiile asistive, dar sunt nevăzători pe care îi tentează pupitrul magic, vor să exerseze pe cont propriu miile de trucuri pe care ni le-au dezvăluit sunetiştii, iar cererile formulate de ei nu trebuie ignorate.
Trecând peste aspectele pe care furnizorii cursului le au de îmbunătăţit, aş vrea să ştiţi că a fost o joacă incredibil de frumoasă, o joacă tare dificilă, ne-am confruntat cu tot felul de provocări neobişnuite, am greşit, ne-am corectat erorile, am râs de stângăciile celorlalţi, am râs de bâlbele noastre, am învăţat când să ne stăpânim vocile, când să le dăm voie să exprime ceea ce simţim, ne-am antrenat capacitatea de a elabora un mesaj convingător, am dobândit certe abilităţi de comunicare, iar asemenea câştiguri sunt mai mult decât utile în orice profesie.
În altă ordine de idei, am apreciat enorm norocul de a-i avea ca mentori pe Tică Alexe, Marcel Platon sau Bogdan Calu, mult mai cunoscut iubitorilor de radio sub apelativul Baghera, oameni extraordinari care ne-au îndrumat cu profesionalism şi ne-au transmis cât au putut din marea lor pasiune pentru miracolul de a le vorbi semenilor din faţa unui microfon.
Nu-i voi uita nici pe Cristian Călinescu şi Petre Osman, băieţii de la butoane, care ne-au învăţat cum să spunem poveşti numai cu ajutorul sunetelor, iar în ultima zi de curs ne-au dăruit câte o reclamă personalizată.
După ce toţi am obţinut nota maximă la examene, Ioana Şeremet, secretar general al Asociaţiei Nevăzătorilor, prietena răbdătoare, plină de tact şi mereu amabilă care ne-a fost alături pe toată durata cursului, ajutată de sponsorii de la Scandia Sibiu, ne-a oferit o prelungită festivitate de premiere. Ne-am fotografiat cu diplomele de absolvire, am ţinut discursuri, am băut şampanie, ne-am îndulcit cu o felie de tort, am cântat şi ne-am depănat amintirile de proaspeţi realizatori radio cu acte în regulă.
Sper că această benefică iniţiativă, care se înscrie în seria demersurilor întreprinse de Asociaţia Nevăzătorilor din România pentru identificarea de noi meserii accesibile deficienţilor de vedere, o să beneficieze în continuare de susţinere financiară, sper că sesiunile viitoare vor aduna cursanţi din ce în ce mai buni şi, în primul rând, sper ca într-o zi, când voi deschide radioul, să-l aud pe unul dintre colegii mei de luna trecută, prezentând unul dintre programele pe care profesorii noştri ne-au cerut să le imaginăm.
