Sari la conținut
Prima pagină » Blog » Primarul General Gabriela Firea promite public sprijin pentru Centrul de Reabilitare al Nevazatorilor

Primarul General Gabriela Firea promite public sprijin pentru Centrul de Reabilitare al Nevazatorilor

COMUNICAT DE PRESĂ Primarul General, Gabriela Firea, s-a întâlnit, la sediul Municipalității, cu reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din România, ca urmare a solicitării venite din partea acestora privind finalizarea Centrului Social și de Reabilitare pentru nevăzători.

Solicitarea făcută de președintele Asociației Nevăzătorilor din România, Tudorel Tupilusi, vine în contextul în care, în prezent, în România nu există un astfel de centru destinat persoanelor cu această dizabilitate.

Primarul General, Gabriela Firea: ‘Vreau să vă asigur de tot sprijinul meu și de tot sprijinul Primăriei Municipiului București. Persoanele nevăzătoare sunt în atenția noastră, așa cum sunt toate persoanele cu dizabilități din Capitală. Astfel, doresc ca împreună să identificăm cele mai bune soluții pentru a le sprijini. Referitor  la solicitarea dumneavoastră, este necesar în primul rând să identificăm soluțiile legale pentru finalizarea construcției acestui centru pentru nevăzători. Ulterior, vom supune spre aprobarea Consiliului General al Municipiului București un proiect de hotărâre în acest sens’.

Viitorul centru pentru persoanele nevăzătoare se adresează în special celor care își pierd vederea la vârsta adultă. Procesul de reabilitare presupune recuperarea psihologică, readaptarea la mediul înconjurător, la instrumentele și echipamentele de lucru specifice, refacerea deprinderilor de viața cotidiană, adesea chiar recalificarea profesională.

Proiectul Centrului Social și de Reabilitare presupune servicii corespunzătoare tuturor etapelor reabilitării. În prezent, aceste servicii nu sunt oferite de nici o altă instituție din România.

Acum, în România, există peste 100 de mii de persoane cu deficienta vizuală.

Serviciul pentru Relația cu Mass-Media

6 august 2016

Comunicat preluat de pe www.agerpres.ro

Sari la conținut