Asociația Nevăzătorilor din România caută doritori voluntari pentru a corecta documente „word” rezultate în urma scanării unor manuale școlare, destinate copiilor cu deficiență vizuală.
Mulți copii deficienți de vedere, care nu știu braille și nu văd suficient încât să citească un text obișnuit, își scanează cărțile și le ascultă, pe computer, citite de programe speciale tip „screen reader”. La scanare, apar, inevitabil, greșeli iar textul rezultat devine greu de înțeles și de folosit.
Oferim Certificate de voluntariat pentru munca depusă.
Doritorii pot scrie pe adresele de e-mail: generalsecretary@anvr.ro și romanianblind@gmail.com.
Sunt copii care, în pofida dizabilității cu care se confruntă, vor să citească și să învețe.
Fii alături de ei, dă-le un ochi de ajutor!
Dorim să le mulţumim, împreună cu Răzvan în scrisoarea de mai jos, voluntarilor care au ajutat anul trecut la corectarea manualelor şcolare pentru clasa a 5-a.
“Dragă [prietene],
Mă numesc Răzvan [….] şi trăiesc în oraşul Galaţi. Am 11 ani şi învăţ la o şcoală normală. Mă descurc excelent cu ajutorul dumneavoastră. Vă mulţumesc din suflet că mi-aţi corectat manualele şi acum pot învăţa şi eu cu ceilalţi. Sper ca şi eu într-o zi să pot face ceva frumos pentru dumneavoastră. Vă mulţumesc din inimă pentru această faptă minunată şi sper ca şi alţii să vă urmeze exemplul.
Cu drag,
Răzvan [….]”