Sari la conținut
Prima pagină » Blog » COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociația Nevăzătorilor din România, organizația națională reprezentativă a persoanelor cu deficiență vizuală, recunoscută ca având statut de utilitate publică, prin H.G. 1033/03.09.2008, se dezice în mod categoric de acțiunea de protest din data de 25 august 2015, inițiată la București de un grup de nevăzători, sub egida Asociației Unison din Buzău.

Manifestanții au avut revendicări ce vizează pe de o parte probleme de interes general ale nevăzătorilor și, pe de altă parte, aspecte de ordin specific referitoare la modul de funcționare a asociației noastre.

Dezavuăm acest protest, întrucât toate aspectele cu caracter general semnalate în cadrul mitingului fac, de multă vreme, obiectul demersurile întreprinse de organizația noastră pe lângă autoritățile statului. Este așadar vorba despre solicitări îndreptățite, de o deosebită importanță, pentru care luptăm consecvent folosind însă nu ieșirea în stradă ci pârghiile instituționale adecvate. Mai mult, considerăm că asemenea acțiuni pot deteriora semnificativ relațiile asociației cu forurile decizionale, împiedicând sau întârziind astfel rezolvarea problemelor concrete ale nevăzătorilor. Totodată, ne exprimăm regretul față de faptul că prin acestă manifestație sunt proferate în spațiul public dezinformări și calomnii care, inevitabil, aduc prejudicii de imagine organizației noastre.

În context, ținem să reamintim că toate drepturile de care beneficiază nevăzătorii conform legislației actuale sunt, după cum bine se știe,  rezultatul direct al intervențiilor și insistențelor pe care Asociația Nevăzătorilor din România le-a făcut de-a lungul timpului.

De aceea, adresăm tuturor deficienților de vedere din țara noastră, un apel la calm și responsabilitate. Îi asigurăm că depunem, ca și până acum, toate eforturile pentru a contribui la îmbunătățirea condițiilor lor de viață și la respectarea drepturilor câștigate.

În numele Consiliului Director Național,

Președinte interimar,

Tudorel Tupiluși

București, 25 august 2015

Sari la conținut