Redirecţionează 20% din impozitul pe profit datorat ca persoană juridică către beneficiarii direcţi nevăzători prin sponsorizarea programelor şi proiectelor sociale, umanitare, educative, culturale şi sportive ale Asociaţiei Nevăzătorilor din România (ANR).
DE CE?
Pentru că, prin misiunea sa statutară, organizaţia noastră este unicul furnizor din România de programe socio-umanitare, cultural-educaţionale şi sportive destinate deficienţilor de vedere.
De asemenea, pentru că experienţa de 60 de ani a ANR, de promovare şi luptă continuă pentru drepturile celor peste 100.000 de deficienţi de vedere din România ne recomandă ca fiind organizaţia abilitată pentru a ajuta în mod eficient oamenii vulnerabili din comunitatea noastră.
Pentru că ne-au acordat încrederea prin adeziunea lor peste 40.000 de persoane încadrate în grad de handicap vizual grav, mediu şi accentuat, pentru care asociaţia oferă, prin cele 35 de filiale de pe întreg teritoriul ţării, servicii sociale, consultanţă juridică, fiscală şi în relaţia cu instituţiile statului. Membrii organizaţiei participă activ la seminarele socio – profesionale, la concursurile culturale şi la competiţiile sportive organizate de ANR. Totodată, toţi membrii au acces la fondul de carte accesibilizat în braille sau audio şi la publicaţiile realizate în singura tipografie braille din România şi în studiourile de înregistrări.
CUM?
Potrivit art. 25 alin (4) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, persoanele juridice care acordă sponsorizări în baza Legii nr. 32/1994, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat în limita a 0,5% din cifra de afaceri şi nu mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.
Sponsorizarea se face în baza unui contract pentru activităţile beneficiarului fără scop lucrativ, suma acordată putând fi utilizată doar pentru scopul pentru care a fost dată.
Pentru mai multe detalii privind modul în care se deduce suma sponsorizată din plata impozitului pe profit vă propunem să consultaţi documentul anexat precum şi un model de contract de sponsorizare.
PENTRU CE?
1. Pentru a susţine activitatea curentă a asociaţiei
Astfel prin susţinerea şi dezvoltarea serviciilor şi activităţilor pe care ANR le derulează societatea dumneavoastră poate ajuta un om nevăzător:
- să fie informat despre drepturile pe care le are,
- să fie respectat în relaţia cu instituţiile statului,
- să poată merge pe stradă având un baston şi marcaje tactile sau sonore de îndrumare,
- să poată munci având un calculator adaptat cu un cititor de ecran,
- să poată citi ascultând o carte,
- să aibă acces, la fel ca tine, la toate lucrurile obişnuite necesare vieţii de zi cu zi: un ceas vorbitor, un termometru cu siteză vocală etc.
2. Pentru a susţine programe şi proiecte speciale pentru care organizaţia caută finanţare
Dacă aveţi în vedere finanţarea unor proiecte specifice pe termen scurt sau mediu pe care ANR doreşte să le deruleze sau programe ţintă pe care compania dumneavoastră le stabileşte în cadrul politicii sale de responsibilitate socială corporatistă, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail secretargeneral@anvr.ro.
În prezent ANR are nevoie de susţinere financiară pentru următoarele proiecte:
- „Puncte de lumină” – înlocuirea imprimantelor braille, vechi de 15 de ani, prin care se accesibilizează orice material text în singura tipografie braille din România;
- „Angajează un nevăzător!” – cursuri de pregătire în vederea angajării;
- „Dezvoltăţi vocea!” – cursuri radio, voice over, redactori muzicali radio;
- „Sprijină sportivii nevăzători!” – echipele de goalball, fotbal, popice şi şah au nevoie de susţinere pentru deplasarea la competiţiile naţionale şi internaţionale.