Noutăți

Scutire impozit pe veniturile obținute din vânzare și moștenire

Data publicării: luni, 6 iulie 2020

Bun găsit,

Astăzi, în Monitorul Oficial nr. 588, a fost publicată Legea nr. 104/03.07.2020 pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv introducerea lit. e) cu următorul cuprins: ”transmiterea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire, prevăzute la art. 111, indiferent de momentul dezbaterii succesiunii”.

Redăm art. 60 din Codul Fiscal actualizat:

”ART. 60
  Scutiri
  Sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili:

  1. persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din:
  a) activităţi independente, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere;
  a^1) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
   b) salarii şi asimilate salariilor, prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3);
  c) pensii;
  d) activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, altele decât cele prevăzute la art. 105, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică;
   e) transmiterea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire, prevăzute la art. 111, indiferent de momentul dezbaterii succesiunii”
 
 

Consilier juridic,

Maria Găman