Noutăți

Act normativ în sprijinul accesibilizării

Data publicării: vineri, 13 octombrie 2017

Act normativ în sprijinul accesibilizării

 

Miercuri, 11 octombrie 2017, a fost avizată cu raport favorabil de către comisiile de specialitate din Senatul României legea care aprobă ordonanţa 51/2017, pentru modificarea şi completarea legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Avem bucuria de a vă anunţa că textul înaintat plenului spre adoptare cuprinde două amendamente propuse de către organizaţia noastră, referitoare la recunoaşterea oficială a alfabetului braille şi la obligaţia instituţiilor publice de a pune la dispoziţie informaţiile în formate accesibile inclusiv persoanelor cu deficienţă vizuală.

Demersurile noastre nu ar fi avut succes fără sprijinul consecvent al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, fără aportul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, a domnului senator Ioan Chisăliță, precum şi fără contribuţia decisivă a domnului Mihai Tomescu; domnia sa a avut şi de această dată o intervenţie persuasivă în faţa membrilor comisiilor parlamentare pledând pentru necesitatea introducerii celor două amendamente.

Ţinem să mulţumim călduros şi pe această cale tuturor celor care s-au implicat în promovarea iniţiativei noastre, cu convingerea că, graţie noilor prevederi, va fi facilitat accesul la informaţiile furnizate de către instituţiile publice, în spiritul principiului fundamental al egalităţii de şanse.